libris.ro

Nu pot sa cred de ce sunteti in stare

Nu pot sa cred de ce sunteti in stare

In perioada studentiei am auzit de diferite idile intre studenti si profesori, povesti mai mult sau mai putin adevarate, unele izvorate pe nedrept doar din invidia unor indivizi sau din cine stie ce alte motive si interese, altele care aveau intr-adevar si ceva sambure de adevar, dar niciodata nu mi-as fi putut imagina ca pot exista si adevarati monstri printre profesorii universitari, care sa conditioneze promovarea examenelor de favoruri sexuale, mergand cu hartuirea sexuala pana dincolo de limitele unui om intreg la minte.

Despre o asemenea poveste era vorba la Universitatea de Medicina si Farmacie „Grigore T Popa” din Iasi. Dumitru Paduraru, conferentiar si coordonator al disciplinei „Anatomie” din cadrul acestei facultati, conditiona promovarea examenelor de favoruri sexuale si isi pica intentionat studentele pentru a le face sa accepte gandurile sale perverse.

Nu pot să cred de ce sunteți în stare
Dac-aș putea v-aș spânzura pe toți
Căci altfel nu avem nicio scăpare
De pedofili, de criminali și hoți

Hai să vânăm cu toții pedofilii
Să îi castrăm pe fiecare-n parte
Să extirpăm tumoarea contra firii
Apoi să-i condamnăm pe rând la moarte

Pe criminali să-i înecăm în sânge
În sângele vărsat din vina lor
Nici cerul nu-i mai vrea și parcă plânge
I-aș îneca și-n lacrimi ce nu mor

Pe hoți să îi lăsăm fără o mână
Căci până acum le-am încercat pe toate
I-aș pune apoi să umble doar pe bârnă
Și-ar cere singuri drumul către moarte

Alexandru Florian Săraru

Sursa:

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


[1] www.magazincritic.ro

Dumitru Paduraru, conferentiar din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi
Dumitru Paduraru, conferentiar din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Iaşi

 

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 10 books

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2 - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1 - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info