27 mai 1600 – Mihai Viteazul devine „domn al Țării Românești și al Ardealului și a toată Țara Moldovei”, realizând astfel prima unire politică a celor trei țări române


Pe 27 mai 1600 Mihai Viteazul devine „domn al Țării Românești și al Ardealului și a toată Țara Moldovei”, realizand astfel prima unire politica a celor trei tari romane. Se implinesc astazi 415 ani de acel moment de o deosebita insemnatate.

Chiar daca unirea celor trei state romanesti a durat foarte putin, domnitorul fiind asasinat miseleste in anul 1601 la Turda, ea a insemnat apoi dezideratul suprem pentru toata suflarea romaneasca, fiind un eveniment marcant al istoriei care a dovedit ca unirea tuturor romanilor intr-un singur stat este posibila, devenind un exemplu al luptei pentru unitate.

27 mai 1600 –  Mihai Viteazul devine „domn al Țării Românești și al Ardealului și a toată Țara Moldovei”, realizand astfel prima unire politica a celor trei tari romane

Imaginea lui Mihai Viteazul a ajuns sa fie simbolul luptei pentru independenta si unitate pentru toti romanii, indiferent de provincia istorica din care proveneau, o lupta care avea sa se concretizeze totusi prin unirea tuturor romanilor abia la inceput de secol XX.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


librarie.net

Cititi si: Lectie de patriotism. Cartea Mihai Viteazul se bucura de un real succes
[one_half]

[/one_half]

Despre originea lui Mihai Viteazul inca mai exista largi dezbateri: istoricul Marin A. Cristian a venit cu noi dezvaluiri despre viata lui Mihai Viteazul printre care si faptul ca domnitorul care a infaptuit pentru prima data unirea principatelor romane si devenit astfel restauratorul Daciei si al Bisericii Stramosesti nu a fost fiul domnitorului Patrascu cel Bun asa cum s-a stiut pana acum , ci este rodul dragostei dintre Iani Cantacuzino si Teodora, o negustoreasa din Targul de Floci, orasul de la varsarea Ialomitei in Dunare.

Cronica lui Radu Popescu menționează că:

“Acest Mihai Vodă, după ce au luat domnia, s-a numit că este fecior lui Pătrașcu Vodă, iar cu adevărat nu se știe, că nici un istoric de-ai noștri sau striin nu adeverează cine iaste și cum au luat domnia, fără cât din auz unul din altul așa dovedim, că mumă-sa au fost de la Oraș dela Floci, care fiind văduvă și frumoasă și nemerind un gelep (negustor), om mare și bogat den Poarta împărătească și în casa ei zăbovindu-se câtăva vreme…”

Sursa: Glasul.info

Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri
Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.



Donează pentru Glasul.info!

În conturile de la Banca Transilvania:
RO14BTRLRONCRT0356966001 (lei)    |    RO61BTRLEURCRT0356966001 (euro)