Europarlamentarul maghiar Krisztina Morvai declară că Ungaria nu se va împăca niciodată cu Trianonul.
Un europarlamentar maghiar declară că Ungaria nu se va împăca niciodată cu Trianonul, adică nu va accepta niciodată că nu mai este stăpână peste alte popoare.
Declarația europarlamentarului maghiar Krisztina Morvai, de la partidul Jobbik, în Parlamentul European, împotriva României, cu ocazia Zilei Trianonului:
“Această zi pentru noi, pentru maghiari, este o zi de doliu. La sfârşitul primului război mondial, dictatura nedreaptă a învingătorilor a împărţit brutal, drept pedeapsă, Ungaria, care nu era responsabilă pentru război. Ungariei i-au fost luate două tremi din teritorii şi trei milioane şi jumătate de maghiari au fost trimişi sub dominaţia statelor străine. Noi, maghiarii, nu ne vom împăca niciodată cu această situaţie, nu o vom accepta niciodată”, a declarat Krisztina Morvai (Sursa: Bogdan Diaconu)
Europarlamentarul maghiar Krisztina Morvai declară că Ungaria nu se va împăca niciodată cu Trianonul
Nota noastra: Cea mai mare problema a Romaniei este ca politicienii romani dorm pe ei sau si mai rau…. sunt tradatori aflati in cardasie cu ungurii extremisti, iredentisti. Cum se poate ca Romania sa nu raspunda prin nici o metoda oficiala la propaganda maghiara? Oare cat de repede ar fi cerut autoritatile din Ungaria explicatii de la statul roman daca un politician de-al nostru ar fi facut asemenea declaratii?
[info] Ardealul, pamant romanesc – Milton G. Lehrer [/info]Sursa: Glasul.info
[sg_popup id=”7″ event=”onload”][/sg_popup]- 4 Mai 1775 – A avut loc o convenție turco-austriacă în Constatinopole, prin care Bucovina este cedată de Poarta Otomană monarhiei habsburgice - 4 mai 2025
- MAE dezminte “lista neagră” a Administrației americane referitoare la sancțiuni impuse găștii uzurpatoare - 3 mai 2025
- Invitație la lectură: Secția Amazoanelor – File din istoria spionajului horthyst pe teritoriul României - 2 mai 2025
Actualele granite ale statelor europene s-au stabilit prin tratatul de pace de la Paris in 1947 si a fost semnat inclusiv de Ungaria, asa ca mai lasati Trianonul.
Romania este pana la Tisa. Cine si cui are pretentii? O patrime din Ungaria este romaneasca.