Europarlamentarul maghiar Krisztina Morvai declară că Ungaria nu se va împăca niciodată cu Trianonul.
Un europarlamentar maghiar declară că Ungaria nu se va împăca niciodată cu Trianonul, adică nu va accepta niciodată că nu mai este stăpână peste alte popoare.
Declarația europarlamentarului maghiar Krisztina Morvai, de la partidul Jobbik, în Parlamentul European, împotriva României, cu ocazia Zilei Trianonului:
„Această zi pentru noi, pentru maghiari, este o zi de doliu. La sfârşitul primului război mondial, dictatura nedreaptă a învingătorilor a împărţit brutal, drept pedeapsă, Ungaria, care nu era responsabilă pentru război. Ungariei i-au fost luate două tremi din teritorii şi trei milioane şi jumătate de maghiari au fost trimişi sub dominaţia statelor străine. Noi, maghiarii, nu ne vom împăca niciodată cu această situaţie, nu o vom accepta niciodată”, a declarat Krisztina Morvai (Sursa: Bogdan Diaconu)
Europarlamentarul maghiar Krisztina Morvai declară că Ungaria nu se va împăca niciodată cu Trianonul
Nota noastra: Cea mai mare problema a Romaniei este ca politicienii romani dorm pe ei sau si mai rau…. sunt tradatori aflati in cardasie cu ungurii extremisti, iredentisti. Cum se poate ca Romania sa nu raspunda prin nici o metoda oficiala la propaganda maghiara? Oare cat de repede ar fi cerut autoritatile din Ungaria explicatii de la statul roman daca un politician de-al nostru ar fi facut asemenea declaratii?
Sursa: Glasul.info
[sg_popup id=”7″ event=”onload”][/sg_popup]
Portalul Românilor de Pretutindeni – pledoarie pentru panromânism
Contact: redactie@glasul.info
Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri
Oranki amintiri din captivitate
By: Dimitrie Bejan
Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan
Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale
By: Tiberiu Tudor
Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor
Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor
By: Gică Manole
Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole