Categories: Ucraina

Primarul din comuna Mahala (Ucraina) – la Bucuresti

Delegaţie reprezentând comuna Mahala din Ucraina, în vizită în Sectorul 4

Marți, 9 iunie a.c., la ora 10.00, Primarul Cristian Popescu – Piedone a primit vizita oficială a unei delegații din Ucraina, reprezentând Comuna Mahala, Raionul Noua Suliță, din Regiunea Cernăuți, localitate a cărei populaţie este compusă în proporţie de 98% de români.

Însoțiți de doamna Primar Elena Nandriș, oaspeții au fost întâmpinați de Edilul Sectorului 4, purtând ulterior discuţii cu reprezentanţi ai Consiliului Local Sector 4 şi ai celor mai importante departamente din cadrul Autorităţii Locale.

Scopul întâlnirii l-a reprezentat stabilirea unor relaţii de prietenie şi colaborare, prin implementarea unui parteneriat activ de interes civic, prilej cu care a fost semnat și acordul de cooperare dintre cele două entităţi administrative.

Astfel, demersul celor doi Edili vizează susţinerea reciprocă în domenii precum administrația publică locală, cultură, turism, economie și comerț, dar și în alte domenii compatibile cu politicile administrativ-sociale agreate de ambele părți.

Totodată, cei 8 membri ai delegației ucrainene au fost invitați de Primarul Cristian Popescu – Piedone la un tur al Sectorului 4, cu vizitarea principalelor obiective de investiții recent inaugurate, a instituțiilor de interes public local, dar și a parcurilor Lumea și Orășelul Copiilor.

 

„Mă bucur că astăzi am reușit să facem un prim pas către realizarea înfrăţirii administrative dintre Sectorul 4 şi Comuna Mahala, singura localitate din zonă unde stă arborat pe clădirea Primăriei steagul românesc. Limba română a primit statutul de limbă regională în comună, conform noii legi ucrainene privind principiile politicii lingvistice, decizie luată în cadrul Adunării Generale a comunei Mahala din martie 2013. La întâlnirea de astăzi, am schimbat opinii referitor la direcţiile ce trebuie urmate pentru dezvoltarea ambelor entităţi administrative şi chiar am gândit câteva proiecte comune, pe care le vom pune în practică în perioada imediat următoare.”

Cristian Popescu – Piedone, Primarul Sectorului 4

Sursa: zorilebucovinei.com

[tp_product id=”194129022″ feed=”396″]
Primarul din comuna Mahala (Ucraina) – la Bucuresti, foto: zorilebucovinei.com

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Telefonul din M31

de Maria-Andreea STANCU La 7:10 dimineața nu mă gândeam la România. Mă gândeam doar să…

2 zile ago

Rugul Aprins către Cer

‼️ Rugul Aprins către Cer – invitație la rugăciune pentru copii și familii‼️ Dragi educatori,…

2 săptămâni ago

22 Octombrie 1896 – Andrei Balteș, judecat la Cluj pentru cuvântul românesc. Presa patriotică din Transilvania, sub asediul autorităților maghiare

La 22 octombrie 1896, în calendarul istoriei luptei românilor din Transilvania pentru drepturile lor naționale,…

2 săptămâni ago

Bătălia de la Giurgiu din 1595 – artileria toscană dărâmă o parte din zidul fortăreței otomane, așa încât aliații creștini pătrund învingători în cetate

Bătălia de la Giurgiu din 1595: biruința lui Mihai Viteazul și afirmarea voinței de libertate…

3 săptămâni ago

Fundația Regală Margareta a României extinde programul Generații în Medgidia și Târgu Jiu, în anul școlar 2026–2027

proiecte de educație intergenerațională în 2 centre sociale din județele Constanța și Gorj, cu finanțarea…

3 săptămâni ago

Timp pentru cântec (Monica Buţu)

Un timp al păsărilor un cântec începutului de toamnă Un timp al oamenilor ascultarea valurilor…

4 săptămâni ago