Limba romana e comoara mea, pentru care lupt si voi lupta

Terminând descrierea succintă a galeriei directorilor şcolii din Boian, am găsit de cuviinţă să fac o mică încheiere. Pe parcursul anilor, dacă ne aprofundăm în trecut, trebuie să menţionăm că au mai fost următorii directori: Zavaţchi (anul 1820), Schubert (1850-1870), Alexandru Eşan, Toader Senciuc, Ioan Popovici, Vasile Popoviiciuc, Anton Hapenciuc. Important e să menţionăm că în perioada anilor 1910-1913, director la şcoala din Boian a fost folcloristul şi muzicologul bucovinean, Alexandru Voievidca, el altoindu-le boincenilor marea dragoste pentru cântecul popular. În monografia „Boianul” au fost incluse unele cântece culese şi înregistrate de acest erudit director de şcoală.

După cum vedem, în trecut la conducerea şcolii din Boian s-au aflat profesori de diferite naţionalităţi, dar toţi au respectat tradiţiile locului şi au păstrat limba română de predare. Aş fi trebuit să termin cronica aceasta cu actuala directoare, Angela Botă. I-am solicitat concursul, însă fiind foarte ocupată, directoarea n-a găsit vreo câteva minute să stăm de vorbă. Drept că a fost amabilă şi mi-a trimis acasă „Cartea de vizită a şcolii”, cu lecţiile de limba română. Mi-a dat şi adresa de Internet, precizând că acolo pot să găsesc tot ce mă interesează despre şcoala din Boian. Chestia cu Internetul m-a şocat, dar şi m-a amuzat, făcându-mă să înţeleg prea bine că dna directoare nu doreşte să vorbim despre starea actuală a şcolii. Oricum, ar trebui la vârsta mea înaintată să mă familiarizez cu Internetul, dacă doresc să fiu la curent cu realizările şcolii din satul nostru.

Însă nu aceasta m-a întristat cel mai mult. Într-o sâmbătă, la 20 iunie, m-a sunat o doamnă anonimă, avertizându-mă la telefon să nu „scormonesc morţii”. M-a batjocorit pentru că scriu prea mult despre limba română, amintindu-mi că „trăim în ţara Ucraina şi trebuie să învăţăm şi să vorbim ucraineana”. N-o să înşir toată avalanşa de ocări, dar aş vrea să-i răspund prin intermediul ziarului „Zorile Bucovinei”, căci la telefon nu m-a lăsat să mă apăr cu vreun cuvânt. Sunt de acord cu anonima doamnă că trebuie să învăţăm limba de stat. Copiii de şcoală, tinerii români o cunosc destul de bine. Dar, din păcate, învăţând ucraineana, mulţi uită de limba mamei şi chiar renunţă la materna lor. Pentru a ilustra starea deplorabilă a limbii române voi cita un fragment din articolul dr. Alexandrina Cernov, membru de onoare al Academiei Române, publicat în revista „Glasul Bucovinei”, nr.3, 2008: „La Cernăuţi asistăm deocamdată la dezlănţuirea unei propagande acerbe prin care părinţii sunt influenţaţi să ceară deschiderea de clase cu limba ucraineană de predare în comunele cu populaţie majoritar românească, „răspândacii” argumentându-şi poziţiile prin faptul că elevii care vor cunoaşte mai bine limba ucraineană vor putea continua studiile în Ucraina şi-şi vor găsi mai uşor locuri de muncă. Dar părinţii şi activiştii de la direcţiile de învăţământ şi-au pus oare întrebarea de ce mulţi ucraineni, cu studii superioare în limba de stat, de asemenea nu-şi găsesc locuri de muncă în Ucraina şi sunt nevoiţi să migreze spre ţări străine, chiar şi în România şi să înveţe acolo în alte limbi decât cea ucraineană?!”. Din anul 2008, când a fost publicat acest articol, starea limbii române în şcolile noastre a devenit şi mai gravă.

Îmi pare foarte rău că şcoala din Boian a căzut în această „capcană” în „bulboaca politică” din care nu poate să iasă, n-are cine s-o scoată la liman. Doar să se găsească vreun ucrainean, aşa cum a fost directorul I.M. Tcaci. Însă în zilele noastre rar întâlnim asemenea oameni.

Înţeleg că poate greşesc şi eu uneori. Nu mă supăr dacă cineva mă critică. Primesc orice critică obiectivă, dar cât trăiesc nu voi tăcea, nu pot închide ochii, nici gura, când văd cum unii pângăresc valorile naţionale, demnitatea neamului, cum se pronunţă contra limbii române. Aceasta e comoara mea, pentru care lupt şi voi lupta prin toate mijloacele posibile. Deşi se spune că adevărul umblă cu capul spart, iar minciuna stă la masă cu împăratul, nu mă tem să spun şi să scriu adevărul. În limba maternă îmi găsesc bogăţiile lăsate de părinţi, moştenite de la bunei şi străbunici. Cu limba mamei îmi port dorul şi-mi mărturisesc durerea, sperând în triumful dreptăţii.

Eleonora BIZOVI, corespondentă netitulară

Sursa: zorilebucovinei.com