Statuia sufletului spart, de Alexandru Florian Săraru, foto: magazincritic.ro
Suit pe dealul disperării privesc câmpia suferinţei
Din râul lacrimilor planşe, hrănesc întreaga omenire
Statuia sufletului spart, mi-e monument al neputinţei
În acatistul cenzurat, sunt ultimul spre pomenire.
Cămaşa-mi ruptă de pe trup, ca semn al zbaterii cu soarta
Mi-o cos cu sângele rebel ce curge căutându-şi rostul.
Celula caută lumina, dar n-o găseşte nici cu harta
Deşi credeam că s-a sfârşit, voi continua cu ruga postul.
Îngerul ce mă veghează, mă strigă, ţipă, e-n convulsii
Demonul plin de ispite m-ademenește sfidător
Negrul, umbra şi închisul îmi provoacă doar repulsii
Dar decât fals, străin de mine, mai bine prefer să mor!
Sursa: magazincritic.ro
[tp_product id=”193969182″ feed=”158″]Brad, 12 septembrie 2026, Hunedoara În conformitate cu prevederile Art. 37–39 din Statutul Partidului Glasul…
De ce pensionarea personalului didactic mai devreme de 65 de ani? Acum, aproximativ 8 ani, ceream…
Deschideți orice rețea de socializare și veți fi bombardați de imagini ale unor petreceri pentru…
La 22 iulie 1910, în Blaj, unul dintre cele mai importante centre spirituale și culturale…
15 iulie 1858 – „Cap de Bour”, prima marcă poștală românească, simbol al demnității și…
La 15 iulie 1514, lângă Cetatea Timișoarei, se încheia unul dintre cele mai dramatice episoade…
Leave a Comment