Categories: Patriotism

Armata Română alături de moții din Apuseni la comemorarea lui Avram Iancu!

“ A fost extraordinar, ceva înălțător ! “Armata Română alături de moții din Apuseni la comemorarea lui Avram Iancu!Aproximativ 50 de cadre militare în rezervă, din cadrul asociațiilor din garnizoanele militare Craiova, Gorj, Vulcan și Târgu Mureș, au fost prezente la evenimentele dedicate comemorării  a 143 de ani  de la trecerea la cele veșnice a lui Avram Iancu! Acestea au avut loc Sâmbătă 12 Septembrie la Câmpeni și Țebea.
Prima parte a seriei de evenimente a avut loc la Cîmpeni. Acolo, începând cu orele 10, în prezența primarului, a consiliului local, a numeroșilor localnici, au fost rostite alocuțiuni referitore la viața și activitatea revoluționară a marelui patriot, de către Președinții ACMRR amintite mai sus, precum și primarul localității Cîmpeni.

Din program nu au lipsit cântecele și poeziile patriotice.  Apoi s-a ținut un moment de reculegere și s-au depus coroane de flori la statuia lui Avram Iancu  din comuna Cîmpeni! În a doua parte, la Țebea, la mormintul lui Avram Iancu și gorunul lui Horea, un sobor de preoți ai bisericii din Țebea și preoți militari au ținut o slujbă religioasă de pomenire.
Armata Română alături de moții din Apuseni la comemorarea lui Avram Iancu!, foto: Ardelean Valerian
Apoi s-au ținut alocatiuni cu participarea d-lor primari din Brad și Petrosani. Au fost prezenti elevi, localnici dar și mulți oameni veniți din județele învecinte. S-a intonat Imnul de stat al Romaniei, s-au cîntat cîntece dedicate lui Avram Iancu, s-au depus coroane de flori, s-au făcut poze de grup, și s-a luat o masă comună.

S-a facut promisiunea de către participanți de a veni în fiecare an la acest eveniment și ca fiecare să mai aducă pe altcineva nou în anul următor.

Așa cum spune Comandor aviație (rez.) Staicu Nicolae, a fost extraordinar, ceva înălțător! Mulțumim pentru impresiile si fotografiile trimise de la eveniment!

Autor:  Ardelean Valerian
[tp_product id=”194109612″ feed=”396″]

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Rugul Aprins către Cer

‼️ Rugul Aprins către Cer – invitație la rugăciune pentru copii și familii‼️ Dragi educatori,…

2 săptămâni ago

22 Octombrie 1896 – Andrei Balteș, judecat la Cluj pentru cuvântul românesc. Presa patriotică din Transilvania, sub asediul autorităților maghiare

La 22 octombrie 1896, în calendarul istoriei luptei românilor din Transilvania pentru drepturile lor naționale,…

2 săptămâni ago

Bătălia de la Giurgiu din 1595 – artileria toscană dărâmă o parte din zidul fortăreței otomane, așa încât aliații creștini pătrund învingători în cetate

Bătălia de la Giurgiu din 1595: biruința lui Mihai Viteazul și afirmarea voinței de libertate…

2 săptămâni ago

Fundația Regală Margareta a României extinde programul Generații în Medgidia și Târgu Jiu, în anul școlar 2026–2027

proiecte de educație intergenerațională în 2 centre sociale din județele Constanța și Gorj, cu finanțarea…

2 săptămâni ago

Timp pentru cântec (Monica Buţu)

Un timp al păsărilor un cântec începutului de toamnă Un timp al oamenilor ascultarea valurilor…

3 săptămâni ago

Plânset

Plânge țara și străbunii  C-au îndatorat românii Și-au plecat în număr mare Depășind multe hotare.…

4 săptămâni ago