Intr-un text publicat recent (pe 6 octombrie) pe blogul nostru – www.ioncoja.ro, intitulat Va spun și o noutate…, aflam ca intr-o discuție purtata la Moscova de un oficial roman, Silviu Brucan, cu redactorul șef al ziarului „Izvestia”, un fel de oficial rus, expertul rus in politica internaționala i-a declarat omologului sau roman urmatoarele:
„Sunteti nestatornici, domnule profesor. Din cate cunosc, de-a lungul istoriei, in marile conflagratii europene si mondiale, conducatorii romani nu au fost loiali pana la capat cu cei ce s-au aliat. Au tradat usor si tot atat de usor si-au parasit aliatul, trecand cu bagaje cu tot in tabara adversa. Subliniez, este vorba de conducatorii romani, nu de poporul roman, pe care il respect (…). Oscilatia dumneavoastra in relatiile cu aliatii si cu vecinii ne-a determinat sa fim „prudenti” cu politicienii romani. Si nu numai noi”.
O vorba proasta, prea des repetata: Romanii au tradat ușor… Oare?
Evident, aceasta vorba are sau pare ca are o acoperire suficienta in evenimentele petrecute la 23 august 1944. Lasam pentru incheierea acestor randuri examinarea celor intamplate atunci și ne intrebam care vor fi fiind celelalte „conflagrații europene și mondiale” la care se putea gandi specialistul sovieto-rus.
Daca vom considera, pe drept cuvint, ca razboiul ruso-turc de la 1877 a fost o conflagrație europeana, atunci povestea cu tradarea se confirma, dar cu roluri schimbate: Romania este tradata de aliatul ei, nimeni altul decat imperiul rus! Nu intru in detaliile cunoscute, dar este probabil un caz rarisim felul in care am pierdut noi atunci sudul Basarabiei, deși eram co-beligeranți invingatori!… Dar se pare ca decat sa fii invingator alaturi de Rusia, mai bine lipsa!
Urmatoarea conflagrație europeana ar putea fi considerate cele doua razboaie balcanice, care au antrenat toate țarile din regiune. Are cineva ceva de reproșat romanilor pentru cele petrecute atunci?!…
Dupa știința mea, numai romanii ar avea ce sa-și reproșeze: nu au profitat de conjunctura favorabila pentru a-i ajuta pe frații lor din sudul Dunarii in doua privințe:
- (1) sa-i apere pe viitor de politica de deznaționalizare a romanilor practicata patimaș de statele din sudul Dunarii
- (2) sa-i ajute pe frații aromani sa capete un statut politic, la care aveau dreptul prin vechime, autohtonie și contribuție economica.
Un stat aromanesc in sudul Dunarii, in jurul Pindului, era posibil și era și indrituit! Daca nu s-a infaptuit acel stat sau macar ținut autonom, acesta este un motiv pentru ca oficialii statelor sud-dunarene sa puna surdina oricarui reproș la adresa Romaniei. Nota bene: dreptul la un statut propriu aromanii nu și l-au pierdut definitiv!…
Așadar a fost tradare: guvernanții de la București i-au tradat pe romanii din sudul Dunarii! O tradare care nu-l confirma insa pe rus!
Ar urma Primul Razboi Mondial. Din care Romania a ieșit nesperat de bine, peste toate așteptarile. Deși la intrarea noastra in razboi am fost in situația dureroasa de a alege intre Transilvania și Basarabia, amanand ziua Unirii cu unul dintre cele doua ținuturi romanești, la sfarșitul razboiului ne-am vazut cu Țara intregita și spre Est, și spre Nord-Vest, intr-o formula neimaginata de niciun politician inainte de 1916.
A fost un miracol, un miracol dumnezeiesc! A fost un noroc „porcesc”, zic unii neprieteni, ca, prin izbucnirea „Marii Revoluții din Octombrie”, lucrurile sa evolueze in direcții total neprevazute. Dar poate va fi fost și o rasplata dumnezeiasca pentru soldatul roman, sigurul de pe frontul de Est care a luptat cu inima și sufletul daruite unui ideal autentic, cel național.
Mulți au vazut atunci așa lucrurile: Dumnezeu nu ne-a lasat! Dumnezeu ne-a rasplatit pentru jerfele de atunci și de odinioara, fara egal in aceasta parte a lumii!… Și așa a fost!
Au tradat romanii pe cineva in acele momente? Faptul ca romanii s-au dezis de ințelegerea dintre Carol I și Puterile Centrale, ințelegere secreta, care nu avea și nici nu putea sa aiba acordul romanilor, nu se cheama tradare. Regele Carol I a ținut-o pe a lui, adica a fost loial cuvintului dat, dar legile Țarii nu-i permiteau sa decida singur. Și au decis in Consiliul de coroana persoane care nu-și pusesera nicio semnatura pe ințelegerea de la 1883.
Mai degraba atunci putem spune ca a fost un gest de tradare din partea regelui Carol I, dar nu fața de niște aliați, ci fața de supușii sai… Eu unul insa nu aș folosi cuvintul tradare!
Despre aliații pe care i-am avut in Primul Razboi Mondial se poate spune, pe drept cuvint, ca ei ne-au tradat! Rusia ne-a lasat nu numai fara sprijinul militar promis, dar ne-a lasat și fara Tezaur… Ceilalți aliați n-au fost nici ei corecți, nu și-au respectat angajamentele și promisiunile nici pe front, in timpul confruntarii militare, nici ulterior, cand diplomația a decis geografia politica noua a Europei.
Macar ca prin campania militara a Romaniei impotriva bolșevismului maghiar Romania binemerita recunoștința intregii Europe!… Prin ințelegerile cu Franța și Anglia, hotarul de Vest trebuia sa fie pe Tisa, Banatul intreg era un Banat romanesc și se cuvenea sa fie cuprins ca atare in Romania de dupa 1918! Mare, e drept, dar nu atat de mare cat s-ar fi cuvenit. Și asta din pricina aliaților noștri, care ne-au cam tradat la Versailles! Ei, nu noi!
Oricum, indiferent cum privim lucrurile și indiferent cat ar fi ele de discutabile, nicicum nu se poate vorbi de tradare din partea Romaniei. Acest cuvint daca ținem sa-l folosim nu poate avea Romania decat ca obiect al acțiunii de tradare. Subiectul verbului a trada fiind mai degraba Rusia tovarașului de la „Izvestia”!
Daca ma nimeream de fața i-aș fi amintit rusnacului un detaliu pe care istoricii sovietici și ruși, dar și alții, l-ar vrea uitat, disparut din conștiința publica: noi, romanii, avem o legatura speciala cu soarta țarului Nicolae, soarta pe care, ințelegem din același text, o deplange insistent redactorul șef, regretand asasinarea familiei țariste imperiale.
A fost un asasinat rușinos, dezgustator. E bine de știut ca țarul se bucura de protecția unei garzi imperiale, care nu l-a parasit in primele zile ale „revoluției”. Ci abia in urmatoarele…
Garda era alcatuita din militari selecționați din tot imperiul. Erau printre ei și mulți romani basarabeni!… Ei, bine, eu i-aș fi amintit lui Ivan ca romanii au fost singurii din garda imperiala care i-au ramas loiali țarului pana in ultima clipa.
Ceilalți militari, de alte etnii din Rusia multi-etnica, s-au lasat prinși in iureșul deșucheat al revoluției platite cu bani nemțești, cu banii inamicului, și au tradat, au parasit palatul in care era ținut arestat țarul.
Romanii nu s-au clintit din preajma celui pe care au jurat sa-l apere. Din pacate nu li s-a permis sa-l insoțeasca pe țar atunci cand acesta, cu toata familia, a fost scos din palat și urcat in tren, spre a fi scos din Petrograd…
Soarta a facut ca de asasinarea țarului sa se ocupe, cu elan revoluționar, o banda de dezertori din armata austriaca, o echipa de voluntari unguri, printre care s-a aflat și Imre Nagy, cel caruia vecinii noștri i-au ridicat statuie la Budapesta, dupa 1990… Merita, firește!
Deci nici la aceasta conflagrație nu avem motive sa-i stigmatizam pe romani cu pecetea de tradator!
Urmeaza al Doilea Macel Mondial… A inceput in septembrie 1939 cand Germania și Rusia au dat buzna in Polonia. Noi nu eram aliați nici cu Germania, nici cu Rusia, așa ca nu am tradat pe nimeni daca am intervenit in ajutorul Poloniei.
Caci așa trebuie considerata decizia Romaniei de a-i permite Poloniei sa tranziteze prin Romania nu numai tezaurul Poloniei, dar și cea mai buna parte a elitei militare. S-a produs astfel propriu zis o intervenție a Romaniei in desfașurarea razboiului, un act de co-beligeranța cu infranta Polonie. Avem noi romanii un talent aparte de a ne baga in sprijinul celui cazut la pamant!… De a paria pe gloabe!…
Ceilalți, marile puteri, nu au facut nimic pentru Polonia. Aveau tratate de alianța cu Polonia, tratate care nu au mai avut nicio valoare la incheierea razboiului. Deși aflata in tabara invingatoare, Anglia nu a mai fost deranjata de ocuparea Poloniei de catre URSS. Și-a lasat aliatul la cheremul eternului dușman – Rusia! A tradat Anglia?… Nu știu cum s-ar putea numi altfel!
E cazul sa insistam pe acest aspect prea ușor trecut cu vederea: intervenția Romaniei in desfașurarea primelor zile din cel de al Doilea Razboi Mondial. Nu cumva, lipsindu-i pe germani de tezaurul Poloniei forța Germaniei a fost diminuata? Nu cumva, prin permisiunea acordata polonezilor, inclusiv armatei poloneze, de a tranzita Romania, prin faptul ca n-am inchis granița cu Polonia, ci am deschis-o larg, Romania a contribuit la sporirea forței militare a Aliaților? Caci, se știe, polonezii au fost extrem de activi ca militari in randurile armatelor aliate!
Iar daca am intervenit inca din primele zile ale razboiului impotriva intereselor germane, asta nu inseamna co-beligeranța cu Polonia, cu Anglia și celelalte forțe militare anti-naziste?!…
Daca-mi aduc bine aminte, nu aveam nicio alianța, nicio ințelegere militara cu Polonia! Așa cum aveau alte state! Și atunci de ce am intervenit in sprijinul Poloniei?!… Simplu: pentru ca dintotdeauna Romania și romanii au avut o ințelegere cu Dumnezeu! O ințelegere pentru ceea ce se cheama sentimentul onoarei, al cavalerismului, al demnitații!
Daca Romania și-ar fi inchis granița cu Polonia lasandu-i pe polonezi prada salbaticiei nazisto-bolșevice, toți romanii s-ar fi simțit rușinați de lașitatea guvernului. Ar fi simțit ca guvernul ne tradeaza pe noi, pe romani, ca nu pune niciun preț pe valorile dragi tuturor romanilor, ca se dezice de tradiția romaneasca cea mai profunda!
Nimeni in acele zile nu a protestat impotriva guvernului care luase aceasta decizie in deplin acord cu omenia romaneasca, vestita și activa la ceas de cumpana pentru Celalalt!… I-am primit pe refugiații din Polonia cu toata omenia și compasiune! In acest spirit tatal meu, Zaharia Coja, i-a oferit casa și slujba buna lui Cazimir, ofițer polonez…
E jenant sa constatam ca istoricii noștri nu s-au priceput sa comenteze in termeni potriviți ce s-a intamplat in septembrie 1939! Mai ales ca termenii in care se puteau comenta acele evenimente sunt termeni de elogiu și lauda aduse spiritului romanesc, capacitații romanești de a pune anumite valori morale mai presus de interesele propriu zise!
Caci, o asemena intervenție in desfașurarea razboiului, in favoarea Poloniei, ne punea automat in adversitate cu cotropitorii Poloniei!… E oare o intamplare ca la scurta vreme am avut de suferit și noi din partea acelorași cotropitori, Germania și Rusia?! Amputarile teritoriale din vara lui 1940 sa nu aiba nicio legatura cu faptul ca in septembrie 1939 le-am incurcat socotelile celor doi monștri ai istoriei mondiale?
Nota: Intr-o discuție pe acest subiect, fiind total de acord cu cele de mai sus, domnul T, fost ministru de externe, a mai adaugat un eveniment tragic pe care l-a provocat razbunarea lui Hitler pentru intervenția Romaniei in desfașurarea invaziei, stricand planurile naziste care mizau pe Tezaurul polonez și pe militarii polonezi ce urmau sa fie facuți prizonieri, adica mana de lucru super-calificata și ieftina: primul ministru al Romaniei, cel care a incuviințat deschiderea granițelor, a pierit tot in septembrie 1939 intr-un asasinat ai carui autori nu au știut niciodata ca fusesera manipulați din ordinul lui Hitler… Domnul T avea de unde sa cunoasca culisele asasinatelor politice din Romania. Firește, deocamdata este o ipoteza, pentru mine. Repet: domnul T nu vedea povestea de mai sus ca pe o ipoteza, ci era ferm convins ca imi ofera o informație certa!…
Daca nu ma inșel aveam și noi niște aliați in 1940. A schițat vreunul dintre ei un gest de solidaritate morala macar, cu suferința noastra atat de nemeritata? Nu cumva am fost puțin, puțin de tot, foarte tradați?!…
In niciun caz nu am tradat noi, romanii, vreun aliat in vara anului 1940. Ne-au tradat aliații insa, și nici pana azi nu le-am batut obrazul!
Din nou, cel mult va fi fost o „tradare” a romanilor de catre propriii guvernanții, dar acesta este alt subiect! Iar discuțiile pe acest subiect vor avea de infruntat alte stereotipii mentale!… Ii asigur insa pe cititori ca nu poate fi vorba de tradarea Bucureștiului fața de romanii din Basarabia sau Transilvania in vara lui 1940. Exemplul Finlandei, care este mereu invocat, trebuie citit pana la capat: sacrificiul finlandez a fost inutil. Au facut jocul germanilor, dar cu ce preț? La sfarșitul conflictului, Finlanda a pierdut mai mult decat le ceruse Stalin sa cedeze prin ultimatumul sau. Și pierdut a ramas!…
Ramanem așadar la subiectul nostru: care sunt aliații pe care romanii i-au tradat, cum susțin o mulțime de Severini și Brucani etc. Pun la „etc” și pe ambasadorul care l-a insoțit pe secatura de Brucan la intalnirea cu Ivan cel obraznic! A tacut și acel ambasador! Nu de diplomat ce e, ci de ignorant și fara șira spinarii ce este! Ca numai așa ajungi diplomat!…
Recunoștința Poloniei pentru intervenția la sacrificiu a Romaniei a fost de-a lungul anilor nula! Inexistenta! N-am cunoștința de vreun gest semnificativ al Poloniei, al unor lideri ai opiniei publice poloneze, al intelighenției poloneze sau macar al Crucii Roșii din Polonia, prin care sa ajunga pana la noi un gand de mulțumire, o urare de bine in amintirea acelui septembrie 1939 cand Romania, guvern și popor deopotriva, au dat intregii Europe o lecție de curaj, de demnitate, de solidaritate umana, de OMENIE! Cuvint pe care ne chinuim de sute de ani sa-l facem traductibil și-n alte limbi și nu reușim! Ramane biata noastra omenie fara pereche in celelalte limbi ale pamantului, nevoiașele! Cititi si: Cum au ajuns romanii din singurii prieteni ai polonezilor in rolul de „victime de serviciu” In urma cu un an au fost aniversați și comemorați 75 de ani de la declanșarea celui de al Doilea Razboi Mondial. Razbel pustiitor pe care l-a declanșat comportamentul tembel al guvernului polonez, al autoritaților, care s-au jucat cu focul, fara sa-și dea seama de consecințe! Mi-nchipui ca in inconștiența lor devenita celebra, polonezii sunt azi mandri pentru cat au fost de imbecili in 1939, facand jocul perfid al Angliei și al sionismului. Inca o data, a cata oara?, n-au avut nici urma de simț și instinct istoric. Asta in 1939!… In 2014, cum spuneam, au invitat lume de pe lume ca sa memoreze impreuna cat au fost de grozavi in 1939, septembrie, cum au spulberat ei, urmașii lui Sobiețchi, cu vestita cavalerie leșeasca diviziile de tancuri germane! Pasa-mi-te, polonezii erau informați de spionajul englez ca tancurile germane sunt de mucava, de carton, butaforie cu care sa inșele fotografiile facute din avion campurilor de tancuri Panzer… La festivitațile commemortive din 2014 organizatorii au invitat toate statele cu o contribuție semnificativa la desfașurarea lui WW2. Printre statele invitate, organizatorii leși – mare grija sa nu scriu lași!, au considerat ca nu are ce cauta Romania!… Da, domnule, Romania nu a fost invitata!… Cum sa califici asemenea gest?! Caci nu este al unei persoane, ci este al unor instituții, cu specialiști și consilieri! La care se adauga consultanța internaționala! Au fost cu toții de acord, polonezi și establishment internațional, ca Romania nu are ce cauta la aceasta praznuire ultra-selecta! A marilor invingatori și invinși din WW2! In ce tabara sa participe Romania?! Nu m-aș mira sa aflu ca Romania nu a fost invitata pentru ca „in marile conflagrații europene și mondiale, romanii nu au fost loiali pana la capat cu cei ce s-au aliat. Au tradat ușor și tot așa de ușor și-au parasit aliatul, trecand cu bagaje cu tot in tabara adversa”. Ajungem astfel cu cautarea noastra la „tradarea de la 23 august 1944”, pentru care, zice toata lumea, Germania nu ne va ierta niciodata! …Nici nu ma mir, la cata minte au nemții! Așadar, sa fie Angela Merkel cea care nu ne-a dat viza de intrare la parastasul de 75 de ani? Inainte de 23 august 1944 a fost insa Cotul Donului, unde romanii au murit cu sutele de mii din cauza de Germania! Tradarea care a dus la tragedia de la Stalingrad s-a produs de la cel mai inalt nivel nazist. Și a fost o tradare germana care a afectat in chip tragic toate armatele din Axa! Hitler, fie ca tradator, fie ca strateg de doi bani, precum și alți germani care au sabotat sau tradat, au pricinuit moartea a sute de mii de romani! Mai mult decat riposta Armatei Roșii! Hitler a refuzat retragerea pe timpul iernii de pe aliniamentele de la Stalingrad, care nu puteau fi aparate din cauza aprovizionarii deficitare! Nu a vrut sa auda parerile generalilor aflați pe front!… La fel cum generalii nemți, plini de sine și de mandria de a avea un fuhrer fara pereche, nu țineau seama de avertismentele ofițerilor romani, care aveau alte informații despre ce se intampla in spatele frontului rusesc!… Cine pe cine a tradat la Stalingrad, cand s-a hotarat soarta razboiului?! Romanii, carora nu li s-a dat armamentul promis? Nici echipamentul, nici muniția?! Sa mai amintesc și de scenele dezgustatoare petrecute cand a inceput retragerea? Cand germanii ii impiedicau pe militarii ne-germani sa urce in camionul salvator sau in avion?! Cum sa se numeasca acele ordine de care ascultau trupeții germani, altfel decat tradare a aliatului?! Dintr-o recenta carte a dlui Vasile Șoimaru despre ce a fost la Cotul Donului, aflam ca poziția romaneasca era cea mai avansata și ajunsese la 9 kilometri de vestita cale ferata care lega Rusia de Iran și prin care SUA facea aprovizionarea continua a Armatei Roșii! In zadar au cerut romanii artilerie care sa bata 9 km, cu care sa distruga acea sursa vitala pentru ruși! Pentru rezistența ruseasca de la Stalingrad! Li s-au trimis tunuri care bateau 7 kilometri… Le-a fost clar atunci ofițerilor romani ca armata germana este sabotata și tradata de inalți ofițeri germani!… Acea tradare insemna insa și o tradare a camarazilor de arme romani, italieni, unguri etc! Insemna o tradare germana cu zeci de mii de victime printre romani!… Sursa: ioncoja.ro
Contact: redactie@glasul.info
