Eu vad o continuitate exemplara in manifestarile sociale ale maghiarimii, continuitate de-a lungul a multor secole, in care ungurii au luptat exclusiv pentru natiunea lor si numai a lor. Inca din secolul XVI- lea, prin codul de legi „Approbate si Compilatae” precum si prin Tripartitul lui Verböczi, se legifera superioritatea natiunii maghiare fata de toate celelalte nationalitati asa zise tolerate din zona in care interferau cu ungurii. Astfel, prin aceste coduri de legi, nemaghiarilor le era interzis sa poarte arme, nu aveau dreptul sa invete in scolile statului, le era interzis prin lege sa posede avere. Chiar si pentru a avea o pereche de boi sau de cai, iobagul roman avea nevoie de aprobarea nemesului maghiar.
Despre specificul maghiar
Aceasta mentalitate de natiune superioara, care are incuviintarea divina de a domni peste alte natiuni sta la baza mentalului maghiarimii. Idealurile revolutiei de la 1848 n-au fost altceva decat idealuri prin care maghiarimea si le rezervase exclusiv siesi. De asta li se pare multor maghiari, si nu de ieri de azi, ca lor li se cuvine a stapani peste tot si peste toate: populatii, regiuni, tari.
Problema lor a fost intodeauna ca, orbiti de aceasta ipotetica superioritate nationala, si-au supraestimat puterile si posibilitatile, ceea ce a dus mereu la infrangeri catastrofale.
As vrea sa fac mentiunea ca mereu ma izbesc de un fapt, pe care as vrea sa-l evit si nu stiu cum. Tot timpul ma tem ca voi lasa impresia ca ma refer la toti maghiarii, pe cand de fapt este vorba doar de nemesimea si nobilimea maghiara din timpurile vechi si de conducatorii lor, din timpurile mai noi.
E un vis al lor, foarte daunator, care-i duce pe unii dintre ei spre utopie. E ca si cum noi romanii, la maturitate, am crede posibil sa traim intr-o tara idilica, asa cum o descrie Ispirescu in basmul „Tinerete fara batranete”.