O reacție. A doua semnificativă din ultimul timp.
Se spune ca un val de ură s-a abătut asupra Trupei Taxi. Multi dintre ai noștri (mă refer la creștinii ortodocși adevărați) sunt de părere că replicile date au fost totuși prea tăioase, și că taximetriștii nu trebuiau atacați personal, ”lupta” trebuind să se poarte in planul ideilor. In principiu au dreptate.
Eu am o altă părere. Extraordinara mobilizare a românilor impotriva adevăratului mesaj transmis de cei 33 reprezinta o puternică reacție (neregizată!!!) a unei părți semnificative a poporului român la un atac impotriva unui simbol identitar, Catedrala Mântuirii Neamului.
Este a doua reactie extraordinară petrecută intr-un interval scurt de timp, prima fiind aceea impotriva legii prin care se interzic alte simboluri naționale: intelectualii, martirii si luptătorii anticomunisti condamnați de tribunalele sovietice.
Sunt doua reactii spontane si de amploare ale unui popor asupra căruia s-a produs in ultimii 26 de ani o agresiune cumplită, acesta fiind atacat pe toate planurile, economic, cultural, biologic, etnic, spiritual. S-au investit miliarde pentru ca acestui popor să-i fie subminată increderea in el insuși, să-i intre bine în cap cum că ar fi prost (stupid people, asa spunea Brucan in anii 90), leneș si de nimic bun.
S-au elaborat strategii, s-au aliniat și aliat adevărate armate ideologice aparent opuse, s-au depus eforturi uriașe, de neimaginat, tocmai ca acest popor să nu aibă nicio reacție. Dar uite că o are. Asemenea unui copil crescut intr-un orfelinat cu apa, putină pâine și multă bătaie, care, la un moment dat începe să se apere…așa cum poate.
Nu intotdeauna perfect, nu intotdeauna cu un limbaj adecvat, sau cu argumente imbatabile…uneori mai ridică chiar mâna sau incleștează pumnii…se manifestă ȘI in aceste moduri, dar reacționează. Asta contează in primul rând. Și pentru asta trebuie să-i mulțumim Lui Dumnezeu, că ne-a ținut vii, când altii ne-au vrut morți. Doamne ajută, lupta continuă, nu va fi ușor.