Monumentul Regelui Ferdinand la Nisporeni – Strangere de fonduri pentru refacerea monumentului distrus de catre sovietici

Grupul “Faptă nu Vorbă” a lansat o campanie de strangere de fonduri pentru refacerea monumentului Regelui Ferdinand la Nisporeni, distrus de catre sovietici.

Grupul Faptă Nu Vorbă lansează campania de colectare a fondurilor pentru restabilirea bustului Regelui Ferdinand I ce va fi amplasat în oraşul Nisporeni şi în acelaşi timp apelează la sprijinul dumneavoastră în acest demers.

Monumentul Regelui Ferdinand la Nisporeni – Strangere de fonduri pentru refacerea monumentului distrus de catre sovietici

La iniţiativa grupului Faptă Nu Vorbă , cu sprijinul Fundaţiei VASILIADA și a Primăriei oraşului Nisporeni:

A fost restabilit în piatră de Cosăuţi și instalat în oraşul Nisporeni postamentul pentru bustul Regelui Ferdinand I al României. Toate costurile au fost suportate de către VASILIADA.  A fos de asemenea elaborat si proiectul de execuţie a monumentului şi amenajare a spaţiului adiacent, precum şi a fost adoptată hotărârea de redenumire a acestuia în „Scuarul Regelui Ferdinand I al României”. A fost încheiat antecontractul de antrepriză cu sculptorul Grigorie Băţ pentru restabilirea bustului. Din bugetul grupului ”Faptă Nu Vorbă” a fost achitat avansul pentru executarea lucrării în sumă de 250 euro.

Costurile pentru restabilirea şi instalarea bustului şi a plăcii de bronz cu iniţialele Regelui constituie suma de 5.000 EURO.

Cei care vor sa contribuie la refacerea monumentului o pot face prin intermediul urmatoarelor conturi bancare prezentate mai jos.

MDL

BIC: MOBBMD22XXX

BENEFICIAR: Fundaţia Regina Elena

IBAN: MD24MO2224ASV98250597100

Cod fiscal: 1013620005934

Banca: BC „MOBIASBANCA – Groupe Societe Generale” SA, Chișinău, str. Ștefan cel Mare 81A

EUR

BIC: MOBBMD22XXX

BENEFICIAR: Fundaţia Regina Elena

IBAN: MD92MO2224ASV98996137100

Cod fiscal:1013620005934

Banca: BC „MOBIASBANCA – Groupe Societe Generale” SA, Chișinău, str. Ștefan cel Mare 81A

* Cu menţiunea/destinaţia – Bustul Regelui Ferdinand I

Surse/Note:

[1] faptanuvorba.net [2] infoprut.ro

 

 

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Rugul Aprins către Cer

‼️ Rugul Aprins către Cer – invitație la rugăciune pentru copii și familii‼️ Dragi educatori,…

2 săptămâni ago

22 Octombrie 1896 – Andrei Balteș, judecat la Cluj pentru cuvântul românesc. Presa patriotică din Transilvania, sub asediul autorităților maghiare

La 22 octombrie 1896, în calendarul istoriei luptei românilor din Transilvania pentru drepturile lor naționale,…

2 săptămâni ago

Bătălia de la Giurgiu din 1595 – artileria toscană dărâmă o parte din zidul fortăreței otomane, așa încât aliații creștini pătrund învingători în cetate

Bătălia de la Giurgiu din 1595: biruința lui Mihai Viteazul și afirmarea voinței de libertate…

2 săptămâni ago

Fundația Regală Margareta a României extinde programul Generații în Medgidia și Târgu Jiu, în anul școlar 2026–2027

proiecte de educație intergenerațională în 2 centre sociale din județele Constanța și Gorj, cu finanțarea…

2 săptămâni ago

Timp pentru cântec (Monica Buţu)

Un timp al păsărilor un cântec începutului de toamnă Un timp al oamenilor ascultarea valurilor…

3 săptămâni ago

Plânset

Plânge țara și străbunii  C-au îndatorat românii Și-au plecat în număr mare Depășind multe hotare.…

4 săptămâni ago