Norocul de a asista la o privelişte pitorească i-a pălit pe locatarii de pe strada pietonală „Olga Kobyleanska”, cea mai frumoasă din Cernăuţi, care până la aşa-numita eliberare a ţinutului a purtat numele artizanului Unirii Iancu Flondor. Astăzi mulţi preferă să-i spună „fosta stradă Domnească”, mai puţin amintindu-se de marele înaintaş care a lăsat urme atât de frumoase în capitala Bucovinei, dar mai ales la Storojineţ.
Nu s-a amintit de Iancu Flondor nici duminică, 22 mai, când artera ce i-a purtat numele a fost invadată de români falnici, pogorâţi parcă din străbunele balade, însă spiritul epocii făuritorilor de istorie românească plana deasupra străzii. De sus, prin geamuri deschise, câte un locatar cu pecetea secolelor trecute pe faţă se întreba dacă nu cumva iarăşi au venit românii.
Românii, însă, nici n-au plecat de aici vreodată. Ei trăiesc, muncesc, îşi făuresc mai departe destinul în acest oraş. Numai că nu atât de arătoşi şi zgomotoşi ca în duminica când şi-au scos portul naţional la defilare, ci tăcuţi, îmbrăcaţi în straiul zilnicei modestii. Această sărbătoare, prilejuită de împlinirea unui an de activitate a Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” (CCR), trebuia să fie cu o săptămână înainte.
Cititi intreg articolul pe ZorileBucovinei.com
de Maria-Andreea STANCU La 7:10 dimineața nu mă gândeam la România. Mă gândeam doar să…
‼️ Rugul Aprins către Cer – invitație la rugăciune pentru copii și familii‼️ Dragi educatori,…
La 22 octombrie 1896, în calendarul istoriei luptei românilor din Transilvania pentru drepturile lor naționale,…
Bătălia de la Giurgiu din 1595: biruința lui Mihai Viteazul și afirmarea voinței de libertate…
proiecte de educație intergenerațională în 2 centre sociale din județele Constanța și Gorj, cu finanțarea…
Un timp al păsărilor un cântec începutului de toamnă Un timp al oamenilor ascultarea valurilor…
Leave a Comment