Evenimente

9 Iunie – Ziua Eroilor

Ministerul Apărării Naţionale organizează joi, 9 iunie, ceremonii militare şi religioase cu prilejul Zilei Eroilor, sărbătoare naţională a poporului român.

În Capitală vor fi depuse coroane de flori, de la ora 10.00, la Cimitirul Israelit Filantropia, iar de la ora 12.00 la Mormântul Ostaşului Necunoscut – Parcul Carol I, la Monumentul Eroilor căzuţi în misiune în teatre de operaţii şi pe teritoriul României – Parcul Tineretului, la Monumentul Eroilor Patriei – Universitatea Naţională de Apărare ”Carol I” şi la Cimitirul Militar Ghencea.

9 Iunie – Ziua Eroilor

Manifestări similare vor avea loc şi în garnizoanele din ţară , cu participarea reprezentanţilor autorităţilor locale, unităţilor şcolare, cultelor religioase, asociaţiilor de veterani şi ai organizaţiilor neguvernamentale. Ceremonii vor avea loc, cu sprijinul reprezentanţelor diplomatice ale României, şi în onoarea eroilor noştri căzuţi pe teritoriul altor state.

Militarii români dislocaţi în Baza Militară din Kandahar îi vor omagia pe eroi la Troiţa din campul românesc prin Apelul Solemn în memoria românilor cazuţ i la datorie în teatrele de operaţii din Bosnia şi Herţegovina, Irak şi Afganistan şi printr-o slujbă religioasă .

În semn de recunoştinţă pentru eroii patriei care au căzut în Primul Război Modial, autorităţile statului român au hotărât, prin Decretul-lege nr. 1.693 din 4 mai 1920, ca Ziua Eroilor să fie decretată sărbătoare naţională şi să fie celebrată, „cu mare fast religios, şcolar, militar şi naţional”, în Ziua Înălţării Domnului. Decizia a fost preluată de Parlamentul României în anul 1995, iar în anul 2003, prin Legea privind regimul monumentelor şi operelor comemorative de război, sărbătoarea Înălţării Domnului a fost proclamată drept sărbătoare naţională a poporului român.

În toate lăcaşele de cult se vor trage clopotele la ora 12.00, iar în instituţiile publice şi unităţile de învăţământ se va păstra un moment de reculegere în semn de omagiu pentru eroii patriei. Festivităţile de comemorare vor începe după oficierea Sfintei Liturghii a Înălţării Domnului.

Sursa: Oficiul National pentru Cultul Eroilor

Foto: mapn.ro

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Ediție specială de Ziua Eroilor a revistei MAGAZIN CRITIC, 21 mai 2026

Cu prilejul Zilei Eroilor, avem onoarea de a oferi cititorilor acest număr special al revistei,…

4 zile ago

A apărut numărul 93 al revistei MAGAZIN CRITIC

Într-o lume în care zgomotul acoperă tot mai des adevărul și cultura, Magazin Critic continuă…

o săptămână ago

COMUNICAT DE PRESĂ: Euro Education Federation susține inițiativa privind dezbaterea publică referitoare la reglementarea și interzicerea jocurilor de noroc în Municipiul Târgu Jiu

Euro Education Federation salută organizarea dezbaterii publice anunțate de Primăria Municipiului Târgu Jiu pentru data…

3 săptămâni ago

Replica Fundației Ogoranu la articolul tendențios publicat de Alba 24 despre manifestările comemorative de la Galtiu.

Drept la replică al președintelui Fundației, dl Coriolan Baciu, referitor la articolul publicat în 2 mai…

3 săptămâni ago