Românii din Harghita și Covasna, eroii lui Mihai Eminescu, eroii limbii române și ai credinței ortodoxe
Dacă acest mesaj ajunge la Patrioții Români de Pretutindeni, îi rog să se mai gândească o dată și deplin la soarta României. Gândul acesta însemnă ivirea unui sentiment național și explozia românismului. Gândiți gândul acesta! Destul a fost crucificat neamul nostru, sângele noastru a umplut și pământul și cerul, a curs până și pe Dumnezeu.
Legile Belagine sunt Abecedarul nostru străvechi, sunt textele sacre după care trăiau strămoșii noștri din străvechime. Legile Belagine ne-au dat identitate și universalitate. Cândva, vom deveni și noi strămoșii din vechime, să ne începem de astăzi drumul! Ca acest lucru să se împlinească, este nevoie de o Alianță a Patrioților Români de Pretutindeni!
Laurian Stănchescu, scriitor și jurnalist român.
‼️ Rugul Aprins către Cer – invitație la rugăciune pentru copii și familii‼️ Dragi educatori,…
La 22 octombrie 1896, în calendarul istoriei luptei românilor din Transilvania pentru drepturile lor naționale,…
Bătălia de la Giurgiu din 1595: biruința lui Mihai Viteazul și afirmarea voinței de libertate…
proiecte de educație intergenerațională în 2 centre sociale din județele Constanța și Gorj, cu finanțarea…
Un timp al păsărilor un cântec începutului de toamnă Un timp al oamenilor ascultarea valurilor…
Plânge țara și străbunii C-au îndatorat românii Și-au plecat în număr mare Depășind multe hotare.…
Leave a Comment