Categories: BucovinaUcraina

O NOUĂ LOVITURĂ ÎN INIMA LIMBII ROMÂNE primita de romanii din Ucraina

Nu m-am gândit vreodată că voi ajunge să scriu aceste rânduri. Limba română a primit o lovitură mortală drept în inimă. Şi nu de la părinţii inconştienţi, lipsiţi de mândrie naţională, după cum obişnuiesc să afirme unii lideri ai comunităţii româneşti din ţinut atunci când vorbesc despre reducerea şcolilor cu limba română de predare. Lovitura vine din capitală, de la Ministerul Învăţământului şi Ştiinţei al Ucrainei, care în noul proiect al programei de învăţământ pentru clasele a 10-11 a exclus studierea limbii şi literaturii române, propunându-le ca discipline adiţionale. Nu trebuie să cugetăm mult pentru a înţelege că aplicarea acestui proiect înseamnă, în regim automat, excluderea totală a limbii române din şcoli şi nu doar ca obiect de studiu.

De fapt, am putea spune că proiectul încă nu e decizia definitivă a Ministerului şi nu face să batem clopotele înainte de vreme. Aşa cum se cuvine într-o societate democratică, această neaşteptată „surpriză” a fost propusă spre dezbateri în colectivele pedagogice. Dar, după cum reiese din informaţia „Românii din Bucovina sunt revoltaţi de noua programă de învăţământ”, postată pe Bukinfo la 11 ianuarie, se vede că democraţia în privinţa discuţiilor n-a mers mai departe de o formală propunere.

O simt deja pe propria piele lucrătorii din învăţământ din raionul Herţa, adică românii din vechiul regat, dar nu „ românii din Bucovina”, cum scrie autorul informaţiei respective. Ei au luat în serios propunerea ministerului de a discuta schimbările din programa pentru clasele 10-11 şi şi-au exprimat opinia că nu sunt de acord cu scoaterea limbii române din şcolile unde 99% din populaţie sunt români.

Maria TOACĂ

Cititi intreg articolul pe ZorileBucovinei.com

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Rugul Aprins către Cer

‼️ Rugul Aprins către Cer – invitație la rugăciune pentru copii și familii‼️ Dragi educatori,…

2 săptămâni ago

22 Octombrie 1896 – Andrei Balteș, judecat la Cluj pentru cuvântul românesc. Presa patriotică din Transilvania, sub asediul autorităților maghiare

La 22 octombrie 1896, în calendarul istoriei luptei românilor din Transilvania pentru drepturile lor naționale,…

2 săptămâni ago

Bătălia de la Giurgiu din 1595 – artileria toscană dărâmă o parte din zidul fortăreței otomane, așa încât aliații creștini pătrund învingători în cetate

Bătălia de la Giurgiu din 1595: biruința lui Mihai Viteazul și afirmarea voinței de libertate…

2 săptămâni ago

Fundația Regală Margareta a României extinde programul Generații în Medgidia și Târgu Jiu, în anul școlar 2026–2027

proiecte de educație intergenerațională în 2 centre sociale din județele Constanța și Gorj, cu finanțarea…

2 săptămâni ago

Timp pentru cântec (Monica Buţu)

Un timp al păsărilor un cântec începutului de toamnă Un timp al oamenilor ascultarea valurilor…

3 săptămâni ago

Plânset

Plânge țara și străbunii  C-au îndatorat românii Și-au plecat în număr mare Depășind multe hotare.…

4 săptămâni ago