Pe când în întunecata Slavonie-tătărască lumina venea de la Iași

Pe când în întunecata Slavonie-tătărască lumina venea de la Iași

După căderea Bizanțului, timp de 250 de ani, lumina la ruși venea de la Iași.După stingerea focarelor de cultură sud-slave și căderea Bizanțului, Roma, a treia, se mută în țările române. În timp ce moscoviții se eliberau de sub poloni și lituani, prințul Moldovei, Vasile Vodă Lupu (1634-1653) era stăpânul patriarhiilor răsăritene, era un adevărat împărat bizantin, căruia i se supuneau patriarhii.

Vasile Vodă își asumă administrația financiară a Bisericii răsăritene, complet decăzută și insolvabilă, cerând în schimb să fie urmat și să dețină controlul, astfel: episcopii au trebuit să plece din Constantinopol, unde se ocupau numai cu trădări și vânzări, la eparhiile lor; noul impozit individual – zetia, adăugat vechiului impozit, nu va mai fi cerut și nici alt impozit colectiv nu va mai fi impus; gestiunea patriarhului va fi verificată de o comisie, schimbată anual; capii eparhiilor nu vor mai fi numiți pe calea simoniei. În schimb, el va plătii datoriile istorice și curente ale Bisericii orientale. Ce urmează după, e uluitor: Petru Movilă, Milescu, Dosoftei relochează Bizanțul:

Sinodul bisericii răsăritene de la Iași aprobă „Mărturisirea ortodoxă” a mitropolitului Kievului Petru Movilă (1633-1646), care devine operă normativă pentru toată ortodoxia. În 1645 „Mărturisirea ortodoxă” a fost tradusă și în rusă de autor. Peste ani, învățatul rus Venelin: „Se pune întrebarea care din cei doi bărbați cu numele de Petru este reformatorul îndrăzneț al imperiului rusesc și căruia prin urmare i se cuvine titlu istoric de Mare: Petru împăratul Rusiei sau Petru Movilă”. În dogmatica creștină era important să știi dacă în taina comuninecăturii este prezent sau nu spiritul Mântuitorului.

Nicolae Milescu (1637-1708) „ia parte” la disputa, din occident, dintre jansenism și calvinism, în privința chestiunii transsubstanțierii prin lucrarea Enchiridion sive Stella Orientalis Occidentali splendens, id est sensus Ecclesiae Orientalis, scilicet graece de transsubstantione Corporis Domini, aliisque controversial… scrisă în greacă și latină. Titlu este edificator: Carte mică sau Steaua Răsăritului strălucind în Apus adică părerea Bisericii răsăritene despre prefacerea Trupului Domnului şi despre alte controverse…). Lucrarea i-a fost cerută de către ambasadorul Franței în Suedia și a fost publicată în latină, la Paris în 1669, în volumul întitulat La perpetuite de la foi de I’EgIise catholique touchant I’Eucharistie.

Ucrainienii deși ortodocși se alăturaseră punctului de vedere reformat în problema transsubstanțierii. Biserica rusă, mai lăturalnică, era și ea în confuzie, căci avea la bază texte slavone foarte vechi, traduse greșit de la început. Rascolnicii erau împotriva curentului corector al patriarhului Nikon al Moscovei(1652-1666).

Aici intervine marele Dosofteiu, care tradusese din originalele grecești în rusește: Sf. Simion al Salonicului despre transsubstanțierea Sântelor Daruri, Orânduielile Sf.Apostoli ș.a.. Pe când patriarhul Moscovei, Ioachim, se pregătea să arunce anatema asupra Kievului, Dosofteiu îl lămurește pe mitropolitul Kievului asupra erorii în care căzuse și înlătură ruptura.

Octavian Căpățină
Referință: Nicolae Cartojan, Istoria literaturii românești vechi.