LA CRUCEA DURERII DE LA LUNCA – LACRIMA TRECUTULUI URCĂ STRIGĂTOARE LA CERURI ŞI DUPĂ 76 DE ANI

LA CRUCEA DURERII DE LA LUNCA – LACRIMA TRECUTULUI URCĂ STRIGĂTOARE LA CERURI ŞI DUPĂ 76 DE ANI.

Ocuparea criminală de către armata sovietică a teritoriilor românești – Ţinutului Herţa şi nordului Bucovinei –  foste părți ale Principatului Moldova independent, a Ţării de Sus a Moldovei lui Ştefan cel Mare, la 28 iunie 1940, după semnarea ruşinosului Pact  Ribbentrop-Molotov sau Pactul Hitler-Stalin (23 august 1939), nu le-a adus herţenilor şi bucovinenilor  raiul promis, ci lacrimi şi durere. „Eliberaţi” de Patrie şi nemaiputând suporta jugul străin, românii autohtoni au dorit să trăiască liberi în Ţara lor şi a străbunilor lor. Dorul de fraţii de după sârma ghimpată, trasată peste noapte de un regim barbar şi hrăpăreţ, şi setea de libertate, le-a strecurat în inimi speranţa de dăinuire pe pământ românesc.

LA CRUCEA DURERII DE LA LUNCA – LACRIMA TRECUTULUI URCĂ STRIGĂTOARE LA CERURI ŞI DUPĂ 76 DE ANI

Astfel, în noaptea de 6 spre 7 februarie 1941, un grup de peste 400 dintre cei mai înflăcăraţi patrioţi din comunele Mahala, Boian, Ostriţa Herţei, Horecea, Ceahor, Corovia, Voloca etc., au pornit pe gheaţa Prutului spre Lunca Herţei, ca să treacă frontiera în România, neştiind că de-acum erau aşteptaţi de grănicerii ruşi şi că avea să-i pască aceeaşi soartă ca pe românii plecaţi spre Ţara lor de obârşie la sfârşitul lunii ianuarie acelaşi an. Doar 57 au avut norocul să treacă în România, 46 au fost arestaţi, ceilalţi au murit în chinuri cristice, cosiţi de mitralierele călăilor sovietici, înecându-se în apele însângerate ale Prutului.

Citeste intreg articolul pe ZorileBucovinei.com