MANUAL PENTRU PROTESTE, GREVE SAU MARȘURI PUBLICE!
Un protestatar dezamagit: “Am ieșit să protestez ca fraierul. Mi-o zice însăși Curtea Constituțională. Am protestat FĂRĂ să știu corect care e treaba la acel capitol”. Iulian Capsali a postat pe facebook comentariul deosebit de interesant al unuia dintre protestatarii extrem de convinsi ca lupta in strada impotriva coruptiei:
“Să-l lăsam și pe prietenul Silviu Dancu sa-și exprime dezamăgirea că a protestat “ca fraierul” (sic!) asupra unui punct din cererile cerute în Piața Victoriei. Mi se pare semnificativ si finalul gândului scris, Silviu fiind de obicei foarte critic cu tot contextul socio-politic, dar și autocritic: “mă întreb (…) cât de multe alte chestii nu le știu suficient de bine?”, scrie Iulian Capsali
Redam asadar si noi integral comentariul protestatarului dezamagit:
[alert-announce]” Mă uit peste acest comunicat al Curții Constituționale. Îmi amintesc ce-am zis nu de mult cu privire la motivele pentru care ies la proteste. Între ele, vă amintiți, era chiar acela că Guvernul a emis OUG înainte de a primi avizul CSM.Ei bine, iată ce zice CCR (cea mai abilitată instituție să se pronunțe pe aceste aspecte). E chiar acolo, la pct 2: ”Guvernul nu are obligația constituțională sau legală de a solicita avizul Consiliului Superior al Magistraturii în materia în care a legiferat, iar Consiliul Superior al Magistraturii nu are abilitarea legală de a emite un astfel de aviz.
Avizul reglementat art. 38 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii se referă doar la proiectele de acte normative ce privesc “activitatea autorităţii judecătoreşti”.
WHAT? Deci CSM a aruncat în presă faptul că Guvernul ar fi încălcat procedurile, pt că a emis OUG fără avizul său. Procurorul șef a repetat asta. Iar Președintele țării vedea în asta ceva ”inadmisibil”. Și când colo, CCR le explică, sec: ”Dude, doar dacă ordonanța de urgență privea autoritatea judecătorească era obligatoriu avizul vostru”. Pe ce planetă trăim? Cum mai vorbim noi despre dezinformare? Și ce ne zice despre persoanele care au înșurubat în presă o aiureală?
La 22 octombrie 1896, în calendarul istoriei luptei românilor din Transilvania pentru drepturile lor naționale,…
Bătălia de la Giurgiu din 1595: biruința lui Mihai Viteazul și afirmarea voinței de libertate…
proiecte de educație intergenerațională în 2 centre sociale din județele Constanța și Gorj, cu finanțarea…
Un timp al păsărilor un cântec începutului de toamnă Un timp al oamenilor ascultarea valurilor…
Plânge țara și străbunii C-au îndatorat românii Și-au plecat în număr mare Depășind multe hotare.…
COMUNICAT DE PRESĂData: 14 sept, 2026Emitent: Comitetul de Inițiativă Civică pentru Suveranitate Economică și Transparență…
Leave a Comment