Categories: EvenimenteProtest

Protest din cauza drumurilor proaste la Botoșani: “Botoșaniul are nevoie de infrastructură!”

Vineri, 5 iulie 2019, la Botoșani a avut loc un protest de amploare din cauza stării deplorabile a infrastructurii locale și naționale. Potrivit botosaninews.ro, aproximativ 2.000 persoane erau așteptate să ia parte la unul dintre cele mai ample proteste din acest an din zonă.

Acțiunea, intitulată “S.O.S Infrastuctura Botoșani-Moldova! Acțiune civică Botoșani!”, a constat într-un marș auto și un protest desfășurat în fața prefecturii județului Botoșani și a fost organizată de către Asociația „Împreună pentru A8” și Cristian Dumitru Andrioaei.

“Botoșaniul are nevoie de infrastructură, drumuri naționale, drumuri județene, drumuri expres, cerem aplicarea imediată a măsurilor asumate de către guvern și autoritățile locale, implementarea de urgență a unei strategii la nivel guvernamental in vederea constructiilor de drumuri judetene, nationale si europene, în Moldova, proiect care trebuie susținut de actualul si viitoarele guverne, pe termen lung până la construcția autostrazii A 7 și A 8! S.O.S Infrastuctura Moldovei!”, se arată în comunicatul organizatorilor protestului

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Rugul Aprins către Cer

‼️ Rugul Aprins către Cer – invitație la rugăciune pentru copii și familii‼️ Dragi educatori,…

2 săptămâni ago

22 Octombrie 1896 – Andrei Balteș, judecat la Cluj pentru cuvântul românesc. Presa patriotică din Transilvania, sub asediul autorităților maghiare

La 22 octombrie 1896, în calendarul istoriei luptei românilor din Transilvania pentru drepturile lor naționale,…

2 săptămâni ago

Bătălia de la Giurgiu din 1595 – artileria toscană dărâmă o parte din zidul fortăreței otomane, așa încât aliații creștini pătrund învingători în cetate

Bătălia de la Giurgiu din 1595: biruința lui Mihai Viteazul și afirmarea voinței de libertate…

2 săptămâni ago

Fundația Regală Margareta a României extinde programul Generații în Medgidia și Târgu Jiu, în anul școlar 2026–2027

proiecte de educație intergenerațională în 2 centre sociale din județele Constanța și Gorj, cu finanțarea…

2 săptămâni ago

Timp pentru cântec (Monica Buţu)

Un timp al păsărilor un cântec începutului de toamnă Un timp al oamenilor ascultarea valurilor…

3 săptămâni ago

Plânset

Plânge țara și străbunii  C-au îndatorat românii Și-au plecat în număr mare Depășind multe hotare.…

4 săptămâni ago