Categories: Ucraina

PERSOANELE CE DEŢIN CETĂŢENIA ALTUI STAT, VOR FI LIPSITE DE CETĂŢENIA UCRAINEI

PERSOANELE CE DEŢIN CETĂŢENIA ALTUI STAT, VOR FI LIPSITE DE CETĂŢENIA UCRAINEI

După ce în Rada Supremă a fost înregistrat proiectul de lege nr. 6139 ce prevede acordarea cetăţeniei duble cetăţenilor Ucrainei, iniţiat şi înaintat de deputatul de opoziţie, Andrii Artemenko, care a declarat că personal are două cetăţenii, iar circa 100 de aleşi ai poporului au paşapoarte ale altor state, câte 3-5 şi mai multe cetăţenii, fapt ce, conform Constituţiei Ucrainei, nu prevede pedeapsă pentru deţinătorii cetăţeniei duble, Preşedintele Petro Poroşenko, a înaintat, de urgenţă, parlamentului ucrainean, un proiect de lege ce are drept scop rezolvarea chestiunii privind cetăţenia dublă.

PERSOANELE CE DEŢIN CETĂŢENIA ALTUI STAT, VOR FI LIPSITE DE CETĂŢENIA UCRAINEI

În acest proiect de lege se specifică  că persoana care benevol a obţinut cetăţenia altei ţări, va nimeri sub acţiunea  legii respective ce prevede lipsirea de cetăţenia Ucrainei.

Persoanele cu cetăţenie dublă nu vor avea dreptul să activeze ca funcţionar de stat.

Sursa: ZorileBucovinei.com

[alert-success]Nota redactiei: Iata ca ucrainenii se pot lega de problema cetateniilor straine, mai cu seama cand acestea sunt detinute de niste inalti functionari ai statului, fara a zbiera nimeni la ei ceva legat de xenofobie.

In Romania, daca pui intrebari legate de numarul de cetatenii detinute de presedintele tarii si sefii principalelor institutii de forta din Romania, sare imediat cu gura mare in cor, un intreg alai de pupincuristi care incep sa urle despre xenofobie si alte asemenea aberatii.

Daca este insa sa-i intrebi care este prioritatea in care cei enumerati mai sus isi vor respecta JURAMINTELE de CREDINTA depuse catre tarile a caror cetatenii le detin, acestia ori vor da din umeri, ori iti vor raspunde obraznic, behaind bineinteles despre aceeasi “xenofobie”.[/alert-success]

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Rugul Aprins către Cer

‼️ Rugul Aprins către Cer – invitație la rugăciune pentru copii și familii‼️ Dragi educatori,…

2 săptămâni ago

22 Octombrie 1896 – Andrei Balteș, judecat la Cluj pentru cuvântul românesc. Presa patriotică din Transilvania, sub asediul autorităților maghiare

La 22 octombrie 1896, în calendarul istoriei luptei românilor din Transilvania pentru drepturile lor naționale,…

2 săptămâni ago

Bătălia de la Giurgiu din 1595 – artileria toscană dărâmă o parte din zidul fortăreței otomane, așa încât aliații creștini pătrund învingători în cetate

Bătălia de la Giurgiu din 1595: biruința lui Mihai Viteazul și afirmarea voinței de libertate…

2 săptămâni ago

Fundația Regală Margareta a României extinde programul Generații în Medgidia și Târgu Jiu, în anul școlar 2026–2027

proiecte de educație intergenerațională în 2 centre sociale din județele Constanța și Gorj, cu finanțarea…

2 săptămâni ago

Timp pentru cântec (Monica Buţu)

Un timp al păsărilor un cântec începutului de toamnă Un timp al oamenilor ascultarea valurilor…

3 săptămâni ago

Plânset

Plânge țara și străbunii  C-au îndatorat românii Și-au plecat în număr mare Depășind multe hotare.…

4 săptămâni ago