La 15 aprilie 1762, imparateasa Maria Terezia semna decretul imperial de infiintare a regimentelor grănicerești românești de la Orlat si de la Năsăud. Pentru a realiza acest deziderat, generalul de cavalerie Adolf Nikolaus von Buccow a fost insarcinat la data de 5 iulie 1761 pentru a indeplini aceasta misiune, proiectul fiind aprobat de catre imparateasa la 16 aprilie 1762.
Regimentul I de Graniță de la Orlat (n.r. Walachen Grenzinfanterieregiment in limba germana) a reprezentat un corp de armata constituit in cadrul Granitei Militare din Transilvania (n.r. Siebenbürgische Militärgrenze in germana), infiintat in anul 1764 de catre autoritatile imperiale pentru a servi drept “cordon sanitar” la frontiera sudica a Transilvaniei.
Al doilea Regiment Valah de Infanterie Grănicerească nr.17 de la Năsăud (2. Walachen Grenzinfanterieregiment in limba germana), cunoscut si ca Districtul Grăniceresc Năsăudean, si care avea sa primeasca in anul 1848 numele de “Regimentul II nr. 17 grăniceri români”, a fost o unitate militara constituita aproape integral numai din românii din aceasta zona. Regimentul a funcţionat pana in anul 1851, dupa care a fost transformat ulterior in Regimentul nr. 50 de Infanterie de Linie de la Alba-Iulia.
La 15 aprilie 1762, imparateasa Maria Terezia semna decretul imperial de infiintare a regimentelor grănicerești românești de la Orlat si de la Năsăud
“Cand fura infiintate regimentele de graniceri, locuitorii comunei Bucium inca au fost inregimentati in aceasta oaste de paza a marginilor, cu care ocaziune au beneficiat si ei de privilegiile date granicerilor si s-a mai desavarsit si unația (n.r. Intre conditiile impuse românilor pentru a li se permite sa devina graniceri, li se cerea sa devina uniți(unire cu Biserica Romei, greco-catolicism), acesta fiind inca un instrument util pentru deznationalizarea romanilor, dupa ce in prealabil bisericile si manastirile romanesti au fost arse sau daramate cu tunurile la ordinul generalului Buccow“.
Infiintandu-se regimentele graniceresti, pe la anul 1760-1766 a fost militarizata si aceasta comuna (n.r. Dejani), ca toate comunele marginase submuntene. Ceea ce a facut ca o buna parte a locuitorilor sa emigreze din pricina persecutiilor, dincolo de munte, in Tara Romaneasca.
Una din conditiile ce se cereau celor ce trebuiau sa devina graniceri fiind si aceea de a fi uniti(n.r. uniti cu Biserica Romei, greco-catolicism), o buna parte a localnicilor, si mai ales libertinii si zilerii, au fost nevoiti sa paraseasca comuna si sa ingroase randul celor trecuti in Tara. In locul lor au fost adusi colonisti din alte parti.“, C. Stan, “Scoala poporana din Fagaras si de pe Tarnave”
Aceasta trecere la “unire” cu Biserica Romei nu reprezinta altceva decat inca o forma de maghiarizare a romanilor din Transilvania, prin obligarea romanilor ardeleni sa treaca mai intai sub o ierarhie religioasa straina, apoi dupa pierderea oricarui contact cu spiritualitatea ortodoxa devenea infinit mai usoara de facut si maghiarizarea acestora in zonele dominate administrativ si militar de catre stapanirea maghiara.
Nota noastra: Este usor a face confuzia intre termenul de “unit” si “unitarism” atunci cand vorbesti de perioada respectiva din Transilvania, mai ales ca in istoria acestei provincii exista numeroase cazuri in care comunitati intregi au fost constranse sa treaca fie la “uniatie”, fie la “unitarism”.
In perioada cuprinsa intre 1566 si 1716, majoritatea locuitorilor din Cluj au trecut la unitarism/unitarianism, fie din convingere, fie prin constrangere.
Glasul.info