În căutarea lui Vladimir Purișchevici Partea 1: Sutele Negre (Ante-Primul Război Mondial)
Pentru a înțelege omul, trebuie să ne întoarcem mai întâi la orașul cunoscut atunci sub numele său rusesc, Kishinev, acum cunoscut sub numele de Chișinău, Moldova. O provincie a Imperiului Rus în care “palma de așezare” post-Cateriniană fusese extinsă în secolul al XIX-lea, regiunea Basarabiei fiind renumită pentru tensiunile sale etnice. Evreii înființase sindicate infame ale crimei cunoscute sub numele de Cahal, care nu erau îndrăgite nici de români dar nici de micii ruşi, după cum erau cunoscuţi ucrainienii din est.
“Purishkevich”( Purișchevici) notează într- un eseu biografic de-al său că: “a fost nepotul unui preot dintr-un cimitir moldovenesc, ce și-a croit drumul în cadrul scării ierarhice din sfera Bisericii, devenind un membru al consistoriei Chișinăului și un nobil ereditar. Fiul preotului Mitrofan, a devenit membru provincial al Zemstvo-ului Basarabean, şi s-a căsătorit cu o bogată aristocrată poloneză, asigurând pentru familia Purishkevich o mare moștenire latifundiară. Cu o descendeţă polonez-moldoveanască, Vladimir Purishkevici ducea de fapt lipsa unui sânge rusesc nativ “.[1]
În căutarea lui Vladimir Purișchevici Partea 1: Sutele Negre (Ante-Primul Război Mondial)
Aceasta a însemnat cu siguranță descendenţa dintr-unul din cazacii polonezi recrutaţi în sec 17, ce au participat în Moldova la (în istoriografia poloneză) confruntările denumite în mod obișnuit, războaiele Magnaţilor Moldoveni; Basarabia se învecinează cu Ucraina și nu împarte o Biserică sau o frontieră comună cu Polonia.
Mulți moldoveni aveau descendenţa de la “micii ruși”, proveniţi din Războaiele Magnaţilor Moldoveni, identificați în mod tradițional în Moldova ca “polonezi” datorită înregistrării lor în armata Commonwealtului polono-lituanian. Prin urmare, Purishkevich (n.r. Purișchevici) probabil şi-a asumat personal argumentul Rus Ortodox în ceea ce priveşte problema Ucraineană.
În timpul carierei sale înainte de primul război mondial, Purishkevich (n.r. Purișchevici) a fost, de asemenea, un asociat apropiat lui lui Pavel Krushevan(Pavel Crușeveanu). Acesta din urmă a fost un confrate moldovean rusificat, din Chișinău, și un jurnalist care a publicat pentru prima dată Protocoalele Înţelepţilor Sionului. Spre deosebire de Purishkevich (n.r. Purișchevici), al cărui antisemitism nu era violent, Krushevan a fost învinuit pentru instigarea unui pogrom in anul 1903. Krușhevan nu avea, de asemenea, educația lui Purishkevich. În ciuda diferențelor, acești doi bărbați erau aliați politici apropiați, cu multe în comun.
Atât Purishkevich (n.r. Purișchevici) cât și Krushevan (Români) proveneau din familii bogate latifundiare, însă insecuritatea lor cauzată de catre lipsa sângelui Slavic, i-a determinat să respingă clasismul contemporan în favoarea unei varietăţi populiste a naționalismului rus. Acești proprietari de pământ care “aparțineau familiilor nobile moldovenești din Basarabia”, notează un istoric, “nu numai că au îmbrățișat valorile și tradițiile omologilor lor ruși, dar și-au exagerat acreditările ca” adevărați ruși “. În timp ce vechea nobilime s-a mulțumit, în general, să-și apere interesele sociale și economice, acești membri ai graniței păreau impulsionați să dovedească ca sunt super-patrioți “. [2]
În 1900, Purishkevich a plecat la Sankt Petersburg întalnindu-se cu medicul pediatru Dr. Alexander Dubrovin. Acești doi oameni, precum Dostoievski, au susținut că monarhismul rus era prea reacționar, cel puțin în ceea ce priveşte termenii socio-economici. De asemenea, ei au împărtășit anti-semitismul, deși cel al Dr. Dubrovin a fost mai extrem.
Rolul lui Purishkevich (n.r. Purișchevici) în organizarea mișcării originale a Sutelor Negre (Uniunea Poporului Rus) este contestată. Evident, el a fost un om mai viclean și mai carismatic decât Dubrovin, și a servit ca propagandist al acestuia. Această mișcare a fost aparent formată pentru a zdrobi revoluțiile din 1905-1907, dar în realitate ea a fost folosită pentru a distruge reformele liberale ale contelui Serghei Witte și pe Cadeti. În timpul mişcării originale, Purishkevich a publicat editoriale amenințătoare lăsând violența în seama lui Dubrovin.
În Decembrie 1907, Purishkevich (n.r. Purișchevici) fiind “obosit de stilul de conducere autocratic al lui Dubrovin a părăsit organizaţia. La 11 martie 1908 a înființat un grup rival de dreapta, Uniunea Națională Rusă a Arhanghelului Mihail (Russkii narodnyi soiuz imeni Mikhaila Arkhangela).
Programul organizației a subscris la aceeaşi poziție cu a “ Uniunii Poporului Rus” cu privire la toate chestiunile politice și sociale, cu excepția recunoașterii explicite a puterii Dumei de a a avea drept de veto asupra propunerilor legislative ale țarului. Cu toate acestea, manifestând un fel de disonanță cognitivă tipică pentru cei de dreapta care au acceptat Duma reformată, programul Uniunii Naţionale Ruseşti a continuat să descrie autocrația ca fiind “nelimitată”. Din necesitate ideologică, cei de dreapța au insistat să mențină ficțiunea că noua ordine nu era “constituțională” și nu limita puterea absolută a țarului. “ [3]
După toate mărturiile, Purishkevich a fost un orator captivant și un perturbator periculos al Dumei. Teoria sa de a se alătura unui sistem parlamentar doar pentru a-l submina a fost inedită la acea vreme, fiind ulterior articulată de catre Joseph Goebbels. De asemenea, el nu a fost de acord cu opoziția principială a lui Dubrovin de a se alătura Dumei, această încăpățânare făcând mult mai grea recrutarea de muncitori, prin militarea în favoarea unei zile mai scurte de muncă.
În acest timp, Purishkevich pare să fi uzurpat majoritatea mișcării Sutelor Negre de la Dubrovin, atrăgând şi o parte din clasa muncitoare. Cum a făcut asta? Acest lucru este cumva un mister. Potrivit unei singure surse, Puristkevich “a fost menţionat de către biograful său sovietic ca un” fascist “, care a stabilit un stil autentic pentru o mişcare care va înflori în Europa un deceniu mai tîrziu.”[4]
Această sursă adaugă că a organizat “cămășile galbene” pentru a lupta împotriva influenței Galicio-ucrainizării în Odesa, fiind consistent cu cariera sa.[5]
Dubrovin avea sediul bine stabilit in Rusia, în timp ce Purishkevich se afla în miezul partii de sud-vest a Imperiului Rus, unde se găsea o regiune dispretuită.Mărturiile despre recrutarea clasei muncitoarea, majoritatea ucrainieni, cel mai probabil justifică de unde provineau aşa zisele sume de bani pe care Purishkevich le-ar fi luat ca mită.
Purishkevich a fost el însuşi un critic al capitalismului, în ciuda originilor sale bogate, argumentând pentru o autocrație care sa fie mai prietenoasă cu lucrătorii. El a învinuit capitalismul modern pentru răspândirea ideilor subversive. Următoarea descriere este de altfel mai mult sau mai puțin exactă:
“Frica lui Purshkevich de revoluție a fost, de asemenea, în centrul antisemitismului său. El a eschivat demagogia unor rasialişti de dreapta, precum Markov, care i-a denunțat pe evrei ca o “rasă criminală”, de asemenea îmbrățișând foarte rar temele religioase, Creştine, în cadrul argumentelor sale antisemite. Ca un nobil și ca insusi un mare proprietar de terenuri , s-a îndepărtat, inclusiv de atacurile populare lansate asupra evreilor, ce îi catalogau ca fiind bogaţi si capitaliști lacomi , iar spre deosebire de Dubrovin, el nu a cerut expulzarea evreilor din Rusia, sau lichidarea lor. Mai degrabă ostilitatea lui Purishkevich față de evrei a provenit din convingerea că evreii, ca popor, au constituit avangarda mișcării revoluționare. Pentru el, fără nici o loialitate față de statul rus sau față de țar, evreii se aflau în fruntea fiecărui partid, mişcare sau grup, care credea că doreşte să submineze regimul: Cadeţii, socialiștii, intelighenția, presa și consiliile profesorilor universitari fiind cu toții sub controlul presupus al evreilor revoluționari. Pentru Purishkevich, revoluția și evreii erau strâns legațe între ele: pentru a lupta contra uneia, era nevoie de o luptă împotriva celeilalte “.[6]
Această sursă îl descrie ca fiind condus de o teamă reacționară de schimbare socială. Cu toate acestea, o privire mai atentă asupra relației lui Purishkevich cu stânga, relevă o imagine mai complexă. În propria analiză a lui Purishkevich:
“Principala diferenţă dintre liberali și radicali a fost că liberalii și-au urmărit obiectivele mai inteligent. Ei erau mai precauţi, inteligenți și educați politic. V.M. Purishkevich. a observat ca aceştia pot submina sistemul politic prin cai legale, fara ca nimeni sa realizeze ce s-a intamplat. Înainte de alegerile pentru a doua Dumă, Purishkevich a declarat în mod extravagant că în acele localități în care nu existau candidaţi de dreapta, ar fi mai bine ca alegătorii să stampileze buletinele de vot ale candidațiilor de stânga decât pe cele ale liberalilor “.[7]
“Extravagant” sau nu, acest sentiment a fost sincer, aşa cum ar fi fost încă exprimat de Purișkevici peste un deceniu mai târziu, după ce bolșevicii au preluat puterea asupra Rusiei. Combaterea celulelor revoluționare de stânga a fost profesia lui Purishkevich; lupta impotriva liberalilor a fost pasiunea lui.
Pentru mișcarea originală Sutele Negre, zdrobirea precedentilor a fost partea ușoară, realizată în tandem cu alte mișcări de dreapta mai moderate.Adevarata lor realizarea lor a fost aceea de a opri Cadetii și de a distruge cariera contelui Witte ca ministru de finanțe al Rusiei. În măsura în care Purishkevich și camarazii lui poartă o anumită responsabilitate indirectă pentru condamnata autocratie, murind violent, fiind ucisi de către extrema stângă, mai degrabă decât să treacă ușor într-o uitare liberalizată, această realizare este în perfectă concordanță cu principiile lui. Nu ar fi acceptat in nici un alt chip.
(Va urma…..)
[1] [Langer, Jack, “Fighting the Future: The Doomed Anti-Revolutionary Crusade of Vladimir Purishkevich” Revolutionary Russia Vol.19, 2006, Issue 1][2] [Rawson, Don C., Russian Rightists and the Revolution of 1905, pp.62-63][3] Langer, Fighting the Future[4] [Korey, William, Russian Antisemitism, Pamyat, and the Demonology of Zionism, p.2][5] [Ibid][6] Langer, Fighting the Future[7] Rawson, Russian Rightists [p.68]
Text scris de Amory Stern
Traducere: Adrian Ionescu
[sg_popup id=”48″ event=”onload”][/sg_popup]