La moartea poetului Mihai Eminescu, revista "Familia" a publicat un număr de doliu consacrat în întregime activităţii şi operei sale, foto: Mária Berényi
15 iunie 2017: “Drumul Crucii Domnului Mihai Eminescu”
Comunicat de presă!
“Drumul Crucii Domnului Mihai Eminescu”
15 Iunie – 2017!
Celebrarea strămoșilor este prima datorie a unei națiuni către ea însăși, este sigiliul moral al identității. În memoria și pentru onorul Domnului Mihai Eminescu, Voievodul Limbii Române, Biblia noastră spirituală, am inițiat cu ani în urmă acest “Drum al Crucii.”
Pe 15 Iunie la ora 08:00 dimineața se oficiază Slujba de pomenire și parastas la Biserica Sfântul Gheorghe-Nou, iar a doua zi dimineața la ora 08,30, cu Binecuvântarea Pr. Dr., Emil Cărămizaru, vom pleca pe jos de la monumentul “Lupoaica” (se află peste drum de Biserică) spre mormântul Poetului de la Cimitirul Bellu.
Procesiunea este întregită de elevi, cadre militare, profesori, scriitori, ziariști, studenți. Vom purta cu noi portretele și cărțile Poetului, flori, Tricolorul, toate acestea amintind de străvechea noastră spiritualitate.
Cu sprijinul Centrului Cultural al Ministerului de Interne, la mormântul Poetului participă Fanfara Jandarmeriei Române, această solemnitate fiind pentru a da onorul cuvenit Poetului.
Mulțumesc Patriarhiei Române și Inspectoratului Școlar din Sectorul 4 pentru implicare și promovarea evenimentului.
Laurian Stănchescu,
Președinte, Fundația “Ideea Contemporană”
Membru titular al Uniunii Scriitorilor din România,
Membru titular al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România.
Frumoși călătoriîntre stele și ploivom fi.Neluați în seamă ca frunza de toamnă.Frumoși călători între cer…
În ziua sfântă de 1 Decembrie, când întreaga suflare românească își îndreaptă gândul către împlinirea…
de Florin Dobrescu Mă numesc Florin Dobrescu și anunț public faptul că, în dimineața zilei…
Înființarea Organizației Județene Tulcea a Partidului Glasul Neamului: un pas hotărât pentru demnitatea românească în…
La 27 Noiembrie 1919 organele Siguranţei de stat au descoperit o organizaţie iredentistă din Arad,…
NOTA AUTORULUI: Imaginile au caracter strict documentar și istoric. Scopul publicării lor și a acestui…
Leave a Comment