România după o sută de ani de la Mărășești. Putem spune din nou ”Pe aici nu se trece”?
La o sută de ani de când țăranii și generalii români le-au spus străinilor că ”Pe aici nu se trece” mai avem încă de purtat multe bătălii. Pentru unirea cu teritoriile românești răpite, pentru a nu fi șterse din memoria poporului numele martirilor, mărturisitorilor și luptătorilor acestui Neam, pentru a nu ne mai fi otrăviți copiii cu vaccinuri importate, pentru școlile cu predare în limba din Covasna și Harghita, pentru a nu muri neamul nostru în Inima Țării.
Suntem în stare să purtăm aceste câteva bătălii pentru teritoriul duhului național? Reușim să punem de exemplu la punct un sistem de burse pentru a-i răsplăti pe copiii care se înscriu la scolile si secțiile cu predare in limba română din Covasna si Harghita stimulându-i în același timp pe cei din familiile mixte să facă la fel?
România după o sută de ani de la Mărășești. Putem spune din nou ”Pe aici nu se trece”?
Putem sprijini concret un preot ortodox să se stabilească într-un loc în care enoriașii ortodocși sunt în număr foarte mic, sau acolo unde nu mai există deloc, pentru a se putea întoarce la credința strămoșească si românii maghiarizați? Putem purta aceste bătălii ”mici” dar concrete pentru a o avea pe cea mare, pentru România? Împreună putem spune cu ajutorul lui Dumnezeu din nou ”Pe aici nu se trece”.
Prin acțiuni concrete care bineînțeles, presupun jertfă personală, putem nu numai să cinstim lupta înaintașilor noștri, ci să și o ducem mai departe. Cu pace și înțelepciune. Altfel vom pierde teritoriu, la propriu, fără niciun fel de metaforă. Lupta ”la baionetă” este grea. Fără armură, doar cu cămeși albe, ca la Mărășești.
Autor/Foto:Mihai Tîrnoveanu