Deputatul Dumitru Oprea: "Regiunea Moldovei este lipsită de egalitate de șanse privind dezvoltarea economică", FOTO: cdep.ro
Deputatul Dumitru Oprea: “Regiunea Moldovei este lipsită de egalitate de șanse privind dezvoltarea economică”
Dumitru Oprea: „Centenarul ar trebui să garanteze egalitatea tuturor românilor, deci şi a celor din Moldova!“
Deputatul PNL Dumitru Oprea atrage atenţia asupra faptului că regiunea Moldovei este lipsită de egalitate de șanse privind dezvoltarea economică. Din cauza stării precare a infrastructurii rutiere şi pe calea ferată, Centenarul României Moderne ar putea fi momentul în care regiunile istorice ale țării devin egale în toate privințele.
Altfel, reușitele istorice, dar şi cele contemporane vor fi umbrite de incapacitatea actualei clase politice de a acţiona la unison şi de a recunoaşte urgenţa construirii unei autostrăzi care să lege Moldova de Transilvania.
„Construcţia de autostrăzi, care să asigure cu adevărat unitatea românilor şi egalitatea spre prosperitate, pentru următoarea sută de ani, trebuie să devină adevăratul proiect de ţară“, declară parlamentarul ieşean:
În discursul rostit de șeful Partidului Național Liberal, Dimitrie A. Sturdza, la Senat, în ziua…
Noi, Partidul Glasul Neamului, sărbătorim astăzi, 8 decembrie 2025, faptul că prin referendumul național din…
5 Decembrie 1944 - La FÂNAŢE în jud. Mureş, 5-7 septembrie 1944: grăniceri unguri alături…
1 Decembrie este Ziua Națională a României și este important să amintim și să evidențiem…
Frumoși călătoriîntre stele și ploivom fi.Neluați în seamă ca frunza de toamnă.Frumoși călători între cer…
În ziua sfântă de 1 Decembrie, când întreaga suflare românească își îndreaptă gândul către împlinirea…
Leave a Comment