libris.ro

Deputatul Dumitru Oprea: „Regiunea Moldovei este lipsită de egalitate de șanse privind dezvoltarea economică”

Deputatul Dumitru Oprea: „Regiunea Moldovei este lipsită de egalitate de șanse privind dezvoltarea economică”

Deputatul Dumitru Oprea: „Regiunea Moldovei este lipsită de egalitate de șanse privind dezvoltarea economică”

Dumitru Oprea: „Centenarul ar trebui să garanteze egalitatea tuturor românilor, deci şi a celor din Moldova!“

Deputatul PNL Dumitru Oprea atrage atenţia asupra faptului că regiunea Moldovei este lipsită de egalitate de șanse privind dezvoltarea economică. Din cauza stării precare a infrastructurii rutiere şi pe calea ferată, Centenarul României Moderne ar putea fi momentul în care regiunile istorice ale țării devin egale în toate privințele.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


Altfel, reușitele istorice, dar şi cele contemporane vor fi umbrite de incapacitatea actualei clase politice de a acţiona la unison şi de a recunoaşte urgenţa construirii unei autostrăzi care să lege Moldova de Transilvania.

Deputatul Dumitru Oprea: „Regiunea Moldovei este lipsită de egalitate de șanse privind dezvoltarea economică”

 „Construcţia de autostrăzi, care să asigure cu adevărat unitatea românilor şi egalitatea spre prosperitate, pentru următoarea sută de ani, trebuie să devină adevăratul proiect de ţară“, declară parlamentarul ieşean:

„Am participat, în urmă cu o săptămână, la evenimentul care a marcat 100 de ani de la începutul luptelor de la Mărăşeşti. A fost un moment plin de încărcătură emoțională, o ocazie rară, prin anvergură şi participare, pentru rememorarea sacrificiului eroilor Armatei Regale Române, căzuți pe front în vara anului 1917. Un eveniment care face parte din manifestările dedicate Centenarului României Mari, a unităţii tuturor românilor.În întreaga sa istorie, poporul român a fost capabil de reuşite excepţionale, care ne-au oferit şansa de a fi astăzi un stat suveran, integrat complet în sferele de putere ale lumii occidentale, membru al Uniunii Europene şi al Alianţei Nord-Atlantice.Ceea ce mă preocupă în mod deosebit acum, cu doar câteva luni înainte de startul oficial al Centenarului statului român modern, este discrepanța existentă la nivelul regiunilor istorice, din punctul de vedere al investiţiilor în infrastructură, care ne pot face să fim cu adevărat aproape unii de alţii. Este o lipsă majoră semnalată, în repetate rânduri, şi de preşedintele României, Klaus Iohannis.Un deziderat important, precum accesul în structurile UE şi NATO, a reuşit să fie înfăptuit prin voinţa clară a întregii clase politice, indiferent de opţiunile ideologice şi de bătăliile electorale. De aceea, construcţia de autostrăzi, care să asigure cu adevărat unitatea românilor şi egalitatea pentru prosperitate, trebuie să devină adevăratul proiect de ţară.Regiunea Moldovei este, în acest moment, văduvită de şansa unor investiţii industriale consistente, în lipsa infrastructurii rutiere de mare viteză, dar şi a unei căi ferate rapide. Până când oamenii şi bunurile nu vor putea circula rapid spre vestul ţării şi, implicit, spre vestul continentului european, nu putem vorbi despre asigurarea egalităţii de şanse a tuturor cetăţenilor români din interiorul aceloraşi graniţe. A nu realiza acest deziderat, în cel mai scurt timp posibil, înseamnă a întina reuşitele istorice ale românilor, dar şi a umbri succesele contemporane!“.

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 10 books

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2 - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1 - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul Moldovei