Imigranti

Europarlamentarul Laurentiu Rebega: România, tabăra de refugiați a Europei

Europarlamentarul Laurentiu Rebega: România, tabăra de refugiați a Europei

Comunicat de presă: România, tabăra de refugiați a Europei

În această vară, în care românii au fost amețiți cu tot felul de diversiuni politice și în care se iese în stradă mai mult de exasperare decât din convingere, un fenomen s-a amplificat, tăcut, prea puțin băgat în seamă, dar extrem de grav. În ultimele luni, știrile despre grupuri de refugiați care încearcă să pătrundă în România sau să treacă mai departe spre Ungaria s-au înmulțit îngrijorător.

Lucrurile trebuie privite in context european. Calea Balcanilor a fost blocată la frontiera ungară și croată încă de anul trecut. În primăvară, presiunea maximă a fost pe calea trans-mediteraneană, din Libia spre Italia. În urma exasperării italienilor, și această cale a fost blocată. Mai nou, s-au inmulțit semnificativ trecerile din Maroc spre Spania. În același timp, grupuri de refugiați venind din Serbia, Bulgaria sau de pe Marea Neagră intră în România.

Este clar că fenomenul a devenit general și cronic. Episodul din vara lui 2015 nu a fost ceva întâmplător. Așa cum am mai arătat, potențialul migrator al zonelor limitrofe Europei din Africa și Orientul Apropiat și Mijlociu este uriaș – estimările variind între 10 și 50 de milioane de persoane. Pe acești oameni, săraci și disperați, bogăția Europei îi atrage ca un magnet, iar politica europeană inițiată de Angela Merkel nu face decât să amplifice acest fenomen.

[info]Cea mai buna oferta la Manuale. Reduceri + dublu puncte de fidelitate + vouchere cadou![/info]

Europarlamentarul Laurentiu Rebega: România, tabăra de refugiați a Europei

De ce trebuie să se teamă România? Mulți vor spune: refugiații nu vor să stea în România, țara noastră este doar o țară de tranzit. Greșit! În acest moment, România, ca și Bulgaria, este veriga slabă a Uniunii. Suntem o țară fără strategie în această privință. Așteptăm ca totul să ne vină de-a gata de la Bruxelles. Iar ceea ce ne dă Bruxelles–ul s-a văzut ieri în declarațiile președintelui Macron: România (și Bulgaria) trebuie să aștepte liniștite, în afara spațiului Schengen, și să devină zona tampon a Uniunii Europene. Aici trebuie să se strângă refugiații și aici trebuie să fie relocați cei indezirabili care au apucat să intre în țările din nucleul Uniunii. Acesta este scenariul care ne este pregătit!

Guvernanții noștri ar trebui să înțeleagă, măcar în al doisprezecelea ceas, că România, cu actuala ei structură economică, socială și culturală, este extrem de vulnerabilă în fața chiar și a unui număr mic de refugiați. Nu avem nici știința și nici puterea de a-i ajuta pe acești oameni. De altfel, nu avem nici știința și nici puterea de a-i ajuta măcar pe concetățenii noștri! Principala preocupare a guvernanților ar trebui să fie aducerea înapoi acasă, prin asigurarea unor condiții de muncă și de viață decente, a milioanelor de români risipiți prin lume.

Altminteri, România va rămâne doar o icoană mototolită în sufletele românilor emigranți, iar teritoriul țării va deveni un țarc cu refugiați!

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Ateliere de vară la o parohie din Târgu Jiu care nu are încă finalizate lucrările la exterior și interior!

Deși nu sunt finalizate încă lucrările la exterior și interior, parohia Sfântul Mare Mucenic MINA,…

11 ore ago

4 Iulie 1848 – Românii din Munții Apuseni încep să se înarmeze, sub conducerea lui Avram Iancu

Ziua de 4 iulie 1848, acest moment marchează începutul unei etape esențiale în Revoluția Română…

2 zile ago

3 Iulie 1910 – Român amendat de unguri pentru că pe harnașamentul calului erau prezente cele trei culori ale tricolorului românesc

Unul dintre paradoxurile antiromânismului din Ardealul teorizat de administrația maghiară în perioada dualismului austro-ungar este…

2 zile ago

2 Iulie – T𝐫𝐞𝐜𝐞𝐫𝐞𝐚 𝐝𝐢𝐧 𝐢𝐬𝐭𝐨𝐫𝐢𝐞 𝐢̂𝐧 𝐯𝐞𝐬̦𝐧𝐢𝐜𝐢𝐞 𝐚 𝐢𝐥𝐮𝐬𝐭𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐯𝐨𝐢𝐞𝐯𝐨d Ștefan cel Mare, manifestare organizată de Muzeul Judeţean “Ştefan cel Mare” din Vaslui

"„𝐄𝐭𝐞𝐫𝐧𝐚̆ 𝐫𝐞𝐜𝐮𝐧𝐨𝐬̦𝐭𝐢𝐧𝐭̦𝐚̆ 𝐢𝐥𝐮𝐬𝐭𝐫𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐯𝐨𝐢𝐞𝐯𝐨𝐝, 𝐒̦𝐭𝐞𝐟𝐚𝐧 𝐜𝐞𝐥 𝐌𝐚𝐫𝐞!” Miercuri, 2 iulie 2025, începând cu ora 10:00,…

3 zile ago