ANAF Antifrauda - Daca abaterile firmelor nu sunt grave, patronii acestora scapa de sanctiuni la primul control
Daca abaterile firmelor nu sunt grave, patronii acestora scapa de sanctiuni la primul control.
Firmele la care sunt depistate abateri care nu sunt grave la primul control al autoritatilor fiscale, vor avea la dispozitie 90 de zile pentru a remedia situatia si abaterile constatate, a declarat, marţi, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ilan Laufer, într-o conferinţă pe tema dezvoltării IMM-urilor, potrivit Agerpres.ro.
Ministrul a mai precizat ca aceste masuri legislative sunt dedicate mai curand firmelor mici si mijlocii, adica micilor comercianti si intreprinzatori ale caror firme au pana la sase angajati si care nu detin o structura juridica si de audit care sa permita o interactiune de la egal la egal cu inspectorii care vin in control, scrie bugetul.ro.
[alert-success]„Legea prevenirii interzice organelor de inspecție fiscală și control ale statului să vă amendeze la primul control pentru o serie de mai mult de 500 de contravenții. S-a lucrat foarte, foarte mult la această lege. Evident că cele 500 de contravenții nu sunt deosebit de grave sau lucruri care sunt penale sau ceva ce ar pune în pericol sănătatea sau siguranța oamenilor sau munca la negru. Sunt pur și simplu 500 de contravenții pe care noi am reușit să le identificăm și pe care noi nu le considerăm atât de grave”, a afirmat Laufer, potrivit Agerpres.[/alert-success]
‼️ Rugul Aprins către Cer – invitație la rugăciune pentru copii și familii‼️ Dragi educatori,…
La 22 octombrie 1896, în calendarul istoriei luptei românilor din Transilvania pentru drepturile lor naționale,…
Bătălia de la Giurgiu din 1595: biruința lui Mihai Viteazul și afirmarea voinței de libertate…
proiecte de educație intergenerațională în 2 centre sociale din județele Constanța și Gorj, cu finanțarea…
Un timp al păsărilor un cântec începutului de toamnă Un timp al oamenilor ascultarea valurilor…
Plânge țara și străbunii C-au îndatorat românii Și-au plecat în număr mare Depășind multe hotare.…
Leave a Comment