Ucraina

Asociațiile din Cadrul Alianței Pentru Centenar cer denunțarea Tratatului de bază dintre România şi Ucraina

Asociațiile din Cadrul Alianței Pentru Centenar cer denunțarea Tratatului de bază dintre România şi Ucraina.

Asociațiile din Cadrul Alianței Pentru Centenar au depus la Ambasada Ucrainei o Scrisoare Deschisă: considerăm că se poate trece la denunțarea Tratatului de bază dintre România şi Ucraina, semnat la 2 iunie 1997.

Reprezentanții Asociațiilor care au constituit Alianța pentru Centenar,au depus azi, 27 octombrie ora 15.00, la Ambasada Ucrainei la București, o scrisoare deschisă adresată Ambasadorului Ucrainei în România, prin care se denunță inițiativa legislativă adoptată de Rada Supremă a Ucrainei (Parlamentul), prin intermediul căreia se poate trece la desființarea sistemului de învățământ în limba maternă, deci și cel în limba română. Scrisoarea deschisă a fost înmânată domnului Yevhen LEVYTSKYI Ministru Extraordinar și Plenipotențiar al Ambasadei Ucrainei la București care a discutat cu reprezentanți Alianței pentru Centenar, informează corespondentul romaniabreakingnews.ro prezent la fața locului.

Reprezentanții Asociațiilor care au constituit Alianța Pentru Centenar,  un numă impresionant de organizaţii civice din România, Republica Moldova şi Diaspora, vin azi, 27 octombrie, în fața Ambasadei Ucrainei la București, pentru a depune o scrisoare deschisă adresată reprezentanților statului ucrainean, prin care se denunță inițiativa legislativă adoptată de Rada Supremă a Ucrainei  (Parlamentul), prin intermediul căreia se poate trece la desființarea sistemului de învățământ în limba maternă, deci și cel în limba română, informează romaniabreakingnews.ro citând documentul trimis redacției RBN Press de către reprezentanții Alianței Naționale pentru Restaurarea Monarhiei și Asociației Culturale Pro Basarabia și Bucovina, membrii fondatori al Alianței.

Potrivit semnatarilor scrisorii deschise, dacă aceasta prevedere din noua lege va fi pusă în practică, identitatea culturală și lingvistică a etnicilor români din Ucraina va fi pusă în pericol pe termen scurt și mediu, iar pe termen lung va fi periclitată chiar existența comunității istorice românești din Ucraina. Tototdată semnatarii scrisorii țin să amintească că „în ultimii ani, România s-a dovedit un partener și un aliat important pentru Ucraina prin susținerea acordata în conflictul cu Federația Rusă, cât și prin susținerea acordată pentru apropierea Ucrainei de structurile euro-atlantice din care România face parte”(…) „În cazul în care măsurile de protest ale statului român rămân fără un răspuns satisfăcător, considerăm că se poate trece la denunțarea Tratatului de bază dintre România şi Ucraina, semnat la Constanța la 2 iunie 1997, datorită încălcării flagrante a Art. 13, alin. 5”

SCRISOARE DESCHISĂ  CĂTRE: AMBASADA UCRAINEI ÎN ROMÂNIA

Domnule Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar Oleksandr Bankov,
Am luat la cunoștință cu surprindere și îngrijorare de faptul că, în data de 5 septembrie 2017, Parlamentul Ucrainean a adoptat o nouă Lege a Educației, prin care se desființează practic
sistemul de învățământ în limba maternă, deci și cel în limba română. Cosiderăm că, dacă aceasta prevedere din noua lege va fi pusă în practică, identitatea culturală și lingvistică a etnicilor români din Ucraina va fi pusă în pericol pe termen scurt și mediu, iar pe termen lung va fi periclitată chiar existența comunității istorice românești din Ucraina.

Având în vedere situația descrisă mai sus, dorim să protestăm în modul cel mai ferm față de această inițiativă legislativă total inoportună și solicităm modificarea Legii Educației de către Parlamentul Ucrainei, în sensul menținerii învățământului de stat în limba maternă pentru minoritatea românească, așa cum a fost situația până în prezent.

Vă reamintim faptul că în ultimii ani România s-a dovedit un partener și un aliat important pentru Ucraina prin susținerea acordata în conflictul cu Federația Rusă, cât și prin susținerea acordată pentru apropierea Ucrainei de structurile euro-atlantice din care România face parte. În cazul unui refuz al reprezentanților statului ucrainean, noi vom solicita pe toate căile legale tuturor autorităților statului român aplicarea unor măsuri decisive si ferme de răspuns, mergând până la: aplicarea unor sancțiuni economice în schimburile comerciale bilaterale, retragerea ambasadorului român de la Kiev și a consulilor de la Cernăuți, Odessa și Solotvino, retragerea sprijinului acordat de România Ucrainei pentru aderarea la Uniunea Europeană și la N.A.T.O.

În cazul în care măsurile de protest ale statului român rămân fără un răspuns satisfăcător, considerăm că se poate trece la denunțarea Tratatului de bază dintre România şi Ucraina, semnat la Neptun la 2 iunie 1997, datorită încălcării flagrante a Art. 13, alin. 5: “Părţile contractante vor crea, pentru persoanele aparţinând minorităţii române din Ucraina şi pentru cele aparţinând minorităţii ucrainene din România, aceleaşi condiţii pentru studierea limbii lor materne. Părţile contractante reafirmă că persoanele sus-menţionate au dreptul să fie instruite în limba lor maternă, într-un număr necesar de şcoli şi instituţii de stat pentru învăţământ şi specializare, situate ţinând seama de răspândirea geografică a minorităţilor respective.”

Sursa: ZorileBucovinei.com

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

22 Octombrie 1940 – Ziua alungării preotului român Simion Mogoș din Ojdula. O rană adâncă în sufletul românesc al Ardealului

În toamna întunecată a anului 1940, odată cu impunerea rușinosului Dictat de la Viena, Ardealul…

2 zile ago

16 Octombrie 1897 – Ziua când a fi român și a nu-ți ascunde dragostea de țară însemna “agitație” împotriva statului

16 Octombrie 1897, Ziua în care “agitația” a însemnat iubire de neam La 16 octombrie…

o săptămână ago

Partidul Glasul Neamului: „Unitatea suveranismului românesc, o datorie față de Neam și Țară”

COMUNICAT DE PRESĂ 0011/IS/PGN/17.10.2025 Partidul Glasul Neamului: „Unitatea suveranismului românesc, o datorie față de Neam…

o săptămână ago

Vasile Slabu: “Acum suntem generația morții pentru că cei de la putere nu ne mai vor!”

Suntem într-o situație extremă în țară și poporul român este distrus din toate punctele de…

o săptămână ago

Partidul Glasul Neamului: „ANAF, jos labele de pe gemul nostru”

Comunicat de presă Partidul Glasul Neamului: „ANAF, jos labele de pe gemul nostru” Partidul Glasul…

o săptămână ago