Site icon Glasul.info

Se propune introducerea votului electronic si infiintarea de circumscriptii electorale distincte in statele cu cate 1 milion de cetateni români: Republica Moldova, Italia si Spania

Deputatul Răzvan Rotaru: „România este și va rămâne o singură țară, un stat unitar, cu un singur Guvern și Parlament și cu o lege care va fi aceeași pentru toate județele țării", Foto: Fandel Mihai

Deputatul Răzvan Rotaru: „România este și va rămâne o singură țară, un stat unitar, cu un singur Guvern și Parlament și cu o lege care va fi aceeași pentru toate județele țării", Foto: Fandel Mihai

Se propune introducerea votului electronic si infiintarea de circumscriptii electorale distincte in statele cu cate 1 milion de cetateni români: Republica Moldova, Italia si Spania

Marți, 7 noiembrie, deputatul PMP Constantin Codreanu, președinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, a participat, la sediul Parlamentului European din Bruxelles, la dezbaterea cu tema ”Diaspora românească în Uniunea Europeană”, organizată de Asociația România-Belgia în parteneriat cu Consiliul Românilor de Pretutindeni.

În intervenția sa, deputatul Constantin Codreanu s-a referit la activitatea Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, la activitatea sa ca președinte al acestei comisii, dar mai ales la problematica românilor de pretutindeni.”În prezent este corect să nu mai vorbim despre 10 milioane de români din afara granițelor țării, ci despre 12 milioane.
Raportul numeric dintre românii autohtoni din comunitățile istorice din jurul granițelor și Balcani și românii din diaspora emergentă este aproape la paritate. De aceea și atenția noastră se distribuie în mod egal către toate comunitățile de români de peste hotare: istorice sau emergente.

Se propune introducerea votului electronic si infiintarea de circumscriptii electorale distincte in statele cu cate 1 milion de cetateni români: Republica Moldova, Italia si Spania

Românii din diaspora economică sunt cel mai mare investitor în economia României și lor, prin urmare, trebuie să li se acorde întreg sprijinul necesar.
Este foarte important să-i încurajăm pe românii din diaspora economică și să le creăm toate condițiile de care au nevoie ca să revină acasă pentru a-și aplica experiența dobândită în Occident și pentru a investi în țară. Am întreprins vizite pentru a-i întâlniri pe reprezentanții comunităților noastre din Spania, Italia și Franța. Suntem acum în Belgia, iar în februarie 2018 ne vom deplasa în Marea Britanie și în Irlanda, la Londra și, respectiv, la Dublin.
În Italia și Spania vom organiza ateliere legislative axate pe problematica diasporei. Acestea vor continua experiența atelierului legislativ pe care l-am organizat la Chișinău.
Când ne referim la românii noștri din afara granițelor țării primează interesele acestor români și interesele României ca stat național, parlamentarii fiind obligați să acționeze solidar și consensual, trecând peste orice diferență de partid. În acest sens, îmi face plăcere să vă fac cunoscut că am reușit să colaborăm productiv cu actuala guvernare.
Este suficient să vă aduc în atenție Ordonanța de urgență a Guvernului, cerută de noi și adoptată la 21 septembrie, privind rezolvarea chestiunii minorilor ”non-cetățeni”, preluarea de către guvern a proiectului nostru de lege privind majorarea termenului de valabilitate a pașapoartelor românești de la 5 la 10 ani. Recent am votat solidar Legea privind protecția românilor din străinătate.
Este o dovadă că atitudinea statului român față de cetățenii săi din diaspora răspunde așteptărilor acestora. Sperăm de asemenea să treacă în Parlament și proiectul de lege privind contribuțiile retroactive la fondul de pensii, subiect care știu că vă interesează pe mulți dintre dumneavoastră.Să nu credeți însă că totul e roz.
În cazul Legii privind centrele comunitare românești din străinătate am cerut ca membrii conducerii acestor centre să fie selectați din rândul diasporei, pentru a evita o dublare a funcțiilor ambasadelor și consulatelor noastre, care au angajați veniți din țară. M-am bucurat să constat aici, la Bruxelles, ca și la Paris, Roma sau Madrid, că agreați această idee a angajării în conducerea centrelor comunitare românești de peste hotare a reprezentaților comunităților noastre locale”, a menționat deputatul Constantin Codreanu.
De asemenea, președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării a ținut să se refere la un șir de probleme și aspecte care își așteaptă rezolvarea corectă, în interesul românilor:
”Printre obiectivele noastre urmărite neabătut sunt introducerea votului electronic și, dat fiind numărul impresionant de români transfrontalieri, aplicarea normelor de reprezentare parlamentară și pentru diaspora.
În acest sens, vom propune introducerea votului electronic și înființarea de circumscripții electorale distincte în statele cu câte 1 milion de cetățeni români: Republica Moldova, Italia și Spania, dar și în alte state, în care numărul de cetățeni români depășește de 2 sau mai multe ori norma internă de reprezentare parlamentară. Suntem o democrație reprezentativă, de aceea nu este normal ca cel mai mic județ din țară, Covasna, să aibă mai mulți parlamentari decât întreaga diasporă română.
Vocea milioanelor de români de peste hotare trebuie să răsune la tribuna Parlamentului de la București.Printre problemele pe care trebuie să le rezolvăm este și perfecționarea cadrului legislativ național, astfel încât golul lăsat în economia țării de românii plecați în Occident să poată fi completat de românii din comunitățile istorice care nu au nevoie, asemenea străinilor, de stagii de integrare lingvistică sau culturală în societatea românească.
În acest sens, România doar s-ar alinia bunelor practici ale altor state din Uniunea Europeană.Vă asigur întreaga noastră solicitudine. Puteți miza pe noi și apela oricând este nevoie pentru rezolvarea problemelor românilor din diaspora”.
Cu ocazia dezbaterii organizate la Parlamentul European, președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării a avut un amplu schimb de păreri pe marginea situației și evoluțiilor din Republica Moldova cu europarlamentarul român Siegfried Mureșan.
Comunicat de presa primit de la președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, domnul deputat Constantin Codreanu (Grup PMP)
Exit mobile version