Agricultura

Un dar papal ajută familiile înfometate din Sudanul de Sud

Un dar papal ajută familiile înfometate din Sudanul de Sud

13 noiembrie 2017, Yei, Sudanul de Sud  Familiile ce suferă de foame din Sudanul de Sud vor putea să depășească situația mulțumită pachetelor de semințe de legume finanțate prin intermediul unei donații din partea Papei Francisc. Seturile au fost donate în contextul în care situația securității alimentare se preconizează să se înrăutățească în următoarele luni.

Aproximativ 5.000 de familii, sau mai mult de 30.000 de persoane, din Yei, Ecuatoria Centrală, au beneficiat de recenta contribuție de 25.000 de euro a Papei către FAO. Banii sunt utilizați pentru a furniza seturi și unelte agricole manuale într-o zonă în care mijloacele de subzistență, cum ar fi cele din agricultură, au suferit din cauza conflictelor.

“Înainte de război, viața era bună și hrana era suficientă, acum însă ne permitem doar puțin mic dejun și cină. Copilul meu continuă să plângă pentru că este înfometat”, a spus Suzan Night de 22 de ani, una din cei care au primit truse de ajutor din partea FAO în Yei. “Ceapa și roșiile pot fi vândute la piață, ceea ce mă va ajuta cu adevărat”, a mai spus ea.

Diferența dintre viață și moarte 

“Aceste seturi de legume pot face diferența dintre viață și moarte pentru mulți oameni”, a declarat Serge Tissot, Reprezentantul FAO în Sudanul de Sud. “Mulțumită contribuției Papei Francisc, mai mulți oameni din Yei vor putea reîncepe să-și mărească porțiile de hrană pentru a preveni cele mai grave ravagii ale foametei”, a spus el.

Seturile vor oferi șapte soiuri de legume cu creștere rapidă pentru a spori accesul familiilor la alimente nutritive și pentru a reduce decalajul alimentar dintre recoltele de cereale.

“Nu am bani să cumpăr mâncare de la piață, așa că am nevoie de asta”, a spus Candiru Lily de 30 de ani. “A trebuit să migrez din sat pentru supraviețuirea mea și acum sunt aici în Yei, dar nu am mult pământ. Semințele pe care le-am primit astăzi, le voi planta în jurul casei mele, ceea ce mă va ajuta foarte mult “.

Plângând pentru pace

În Ecuatoria Centrală, aproximativ 145.000 de persoane se confruntă cu situații de urgență în ceea ce privește insecuritatea alimentară, care este cu un nivel mai jos de foamete pe scara internațională de criză a foametei. Extinderea foametei se repetă de multe ori și în alte comunități din Sudanul de Sud, deoarece luptele au distrus mijloacele de trai și au limitat accesul organizațiilor de prim ajutor iar hiperinflația a dus la scăderea hranei pentru mulți.

 “Suntem atât de recunoscători”, a spus Ieremia Taban, pastor la Biserica Episcopală Yei. “Oamenii din Sudanul de Sud  într-adevăr suferă și plâng pentru pace. Dacă Papa Francisc ne-ar putea vedea acum, el ar simți compătimire, pentru că nici un om nu ar trebui să trăiască așa”.

Sezonul foametei preconizat să înceapă mai devreme

 În Sudanul de Sud, numărul persoanelor care se confruntă cu nesiguranța alimentară severă este estimat la 4,8 milioane. Situația privind securitatea alimentară se preconizează că se va deteriora la începutul anului 2018, iar “sezonul foametei” – atunci când gospodăriile consumă în mod obișnuit alimente înainte de următoarea recoltă – se preconizează că va începe cu trei luni mai devreme decât de obicei.

Echipa FAO din Sudanul de Sud se concentrează pe consolidarea securității alimentare prin îmbunătățirea mijloacelor de trai. FAO a furnizat seturi de pescuit, culturi și legume pentru mai mult de 4,2 milioane de persoane, multe din ele în zone dificil de ajuns sau afectate de conflicte, pentru a le sprijini să crească sau să dobândească alimentele de sine stătător. FAO a vaccinat și tratat mai mult de 4,8 milioane de animale, pentru a proteja aceste mijloace de subzistență pentru familiile vulnerabile.

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment
Share
Published by
Glasul.info

Recent Posts

22 Octombrie 1940 – Ziua alungării preotului român Simion Mogoș din Ojdula. O rană adâncă în sufletul românesc al Ardealului

În toamna întunecată a anului 1940, odată cu impunerea rușinosului Dictat de la Viena, Ardealul…

4 zile ago

16 Octombrie 1897 – Ziua când a fi român și a nu-ți ascunde dragostea de țară însemna “agitație” împotriva statului

16 Octombrie 1897, Ziua în care “agitația” a însemnat iubire de neam La 16 octombrie…

o săptămână ago

Partidul Glasul Neamului: „Unitatea suveranismului românesc, o datorie față de Neam și Țară”

COMUNICAT DE PRESĂ 0011/IS/PGN/17.10.2025 Partidul Glasul Neamului: „Unitatea suveranismului românesc, o datorie față de Neam…

o săptămână ago

Vasile Slabu: “Acum suntem generația morții pentru că cei de la putere nu ne mai vor!”

Suntem într-o situație extremă în țară și poporul român este distrus din toate punctele de…

o săptămână ago

Partidul Glasul Neamului: „ANAF, jos labele de pe gemul nostru”

Comunicat de presă Partidul Glasul Neamului: „ANAF, jos labele de pe gemul nostru” Partidul Glasul…

o săptămână ago