Abjectie institutionalizata! Ungaria a participat pe frontul antisovietic cu o armata formata numai din români si alte naţionalităţi nemaghiare!
Raoul Șorban, în lucrarea Invazie de stafii (Editura Meridiane, 2003), ne informează următoarele: “Ungaria a participat la războiul antisovietic cu o armată – a II-a – compusă din 256 000 combatanţi, dintre care cca 150 000 erau români, iar ceilalţi proveneau din rândurile altor „naţionalităţi” (slovaci, şvabi, ruteni etc.) Dacă la Cotul Donului armata ungară a suferit cea mai dezastruoasă înfrângere din întreaga sa istorie modernă, pe planul intern al politicii de maghiarizare, înfrângerea militară, cu pieirea a 100 000 de români, morţi şi dispăruţi, a reprezentat un succes în conformitate cu ansamblul doctrinelor ungare de maghiarizare a ţării”. (p. 179)
Așadar, bilanțul tragic al românilor care au pierit la Cotul Donului se dublează aproape cu românii morți sub drapel maghiar!… Bun cunoscător al maghiarilor, al istoriei și culturii acestora, dar mai ales al contenciosului româno- ungar, Raoul Șorban ne aduce această informație cutremurătoare privind lașitatea și abjecția pe care guvernanții de la Budapesta au instituționalizat-o, au transformat-o în principiu politic de guvernare. În mod de comportament, în mentalitate publică!
Nu știu de cine să mă mir mai tare! De noi, românii, că nu am dat nicio atenție acestei crime de genocid anti-românesc și sub nicio formă, nici măcar cu o bătaie de obraz, nu ne-am arătat oroarea față de atâta lașitate și perversitate!… Da, de-a lungul anilor ungurii ne-au făcut o mulțime de măgării, mizerii, lovituri pe la spate, crime, multe crime, dar asta le întrece pe toate! Iar reacția noastră, a Bucureștiului unde răsare soarele pentru toți românii, a fost inexistentă! Deh, după război, eram înfrățiți în același lagăr, iar prietenia și frăția româno-maghiară devenise de nezdruncinat!
Abjectie institutionalizata! Ungaria a participat pe frontul antisovietic cu o armata formata numai din români si alte naţionalităţi nemaghiare!
De mult nu am mai trăit sentimentul neputinței de a comenta josnicia unor semeni, devenită în acest caz abjecție colectivă, etnic identitară!
…Sau să mă mir de bravii maghiari luptători pentru hotarele Ungariei Mari! Ce fel de luptă la care îi trimiți pe alții, iar tu te retragi spectator la mersul istoriei! Tu nu ești în stare să-ți pui pielea la bătaie!…
Așa au făcut ungurii și-n Primul Război! Erau pline cafenelele vieneze de honvezi, iar pe front, în linia întâi, mergeau minoritarii. Românii mai ales! Valahii puturoși și nespălați! Să-și verse ei sângele pentru Ungaria Mare!… Cu astfel de luptători, vestit de lași și de fricoși, dar plini de ifose, ce pretenții mai putea emite maghiarimea la Trianon, în fața Europei, în fața lui Dumnezeu?! Și azi, cum mai puteți ridica ochii din pământ și să spuneți că nu aveți ce sărbători la 1 Decembrie! Dar când aveți voi ce sărbători?! Care sunt izbânzile puterii voastre de sacrificiu? Când ați avut curajul să vă lăsați la voia Domnului și n-ați mai recurs la minciună, calomnie ori șantaj ordinar?!
Mereu vi s-a întins din partea noastră o mână prietenească, mereu ați fost invitați să stați la masa noastră! Și mereu, fără nicio clipă de răgaz, n-ați avut în minte decât cum să ne faceți vreun rău, mai mic sau mai mare, după cum era conjunctura internațională! Căci asta ați făcut în toată istoria, ați căutat în jurul vostru stăpânul cel mai puternic la care să vă băgați slugă! Sluga favorită! Acesta v-a fost idealul!…
Da! Trebuie că există și oameni minunați printre maghiari! Dar unde-s?! De ce nu sunt capabili să se delimiteze de nemernicia și făloșenia caraghioasă a fruntașilor, a decidenților politici de care au avut parte, a publiciștilor mercenari! Niște suflete schilodite de ură și de neputința de a distruge și ucide după pofta inimii lor de ne-oameni, de ne-maghiari!
Sursa: ioncoja.ro