Categories: Societate

PENTRU NADĂȘ ESTE VREMEA RUGĂCIUNII ÎNCĂ O DATĂ

PENTRU NADĂȘ ESTE VREMEA RUGĂCIUNII ÎNCĂ O DATĂ.

CAZUL NADĂȘ, CĂTRE FINALIZARE.

Pe 27 februarie 2018 la Tribunalul Slatina ora 09:00 va avea loc al doilea termen în recursul falşilor moştenitori împotriva sentinţei pronunţate de Judecătoria Balș prin care s-a desființat sentinţa nr. 657/2006 a Judecătoriei Ineu pronunţată în dosarul nr.457/2006, sentință prin care a dispus “retrocedarea” unor falşi moştenitori a întregului sat Nadăș cu Biserica şi cimitir, cu 400 de gospodarii româneşti, cu încălcarea tuturor legilor Statului Român.

În mod normal ar trebui ca respingerea recursului să fie o formalitate și acesta ar putea fi chiar ultimul termen, astfel că sentința de retrocedare ilegală ar fi definitiv desființată. 

PENTRU NADĂȘ ESTE VREMEA RUGĂCIUNII ÎNCĂ O DATĂ

Pe scurt
Prin sentinţa nr. 657/2006 a Judecătoriei Ineu pronunţată în dosarul nr.457/2006 s-a dispus în 2 termene fără prezenţa sătenilor, întreg satul Nadăș cu Biserica şi cimitir, cu 400 de gospodarii româneşti, cu 1,000 de oameni, cu încălcarea tuturor legilor Statului Român a fost „retrocedat” unor falşi moştenitori, agenţi ai Mafiei Internaţionale, car este o gruparea de străini care a preluat în control Statul Român prin crimă și procedee clandestine în 1989. Recursul a fost admis dar a fost anulat de Contestația în Anulare câştigată de falșii moștenitori. 

Anul 2012 – GRUPUL DE SOLIDARITATE ROMÂNEASCĂ CU SĂTENII DIN NADĂȘ se implică şi încep să susțină necondiționat și nelimitat pe săteni, să solidarizeze sătenii, să îi informeze complet şi continuu şi să acorde orice formă de sprijin legal, moral şi fizic fără limite în conformitate cu principiul sacru că „O problemă a unui român este o problemă a tuturor românilor”. 

Au urmat zeci de dosare, termene de instanță prin Ineu, Arad, Timișoara, Făgăraş, Braşov, GRUPUL DE SOLIDARITATE ROMÂNEASCĂ CU SĂTENII DIN NADĂȘ a confruntat numeroase şi viguroase tentative de infiltrare şi sabotaj de mare diversitate, făcute față cu succes.

La 13 iulie 2016 în dosarul nr. 974/59/2016 pe rolul Curții de Apel Timişoara s-a constatat definitiv falsul intelectual al Certificatului de Moştenitor al pretinșilor moștenitori.

La 09 iunie 2017, Înalta Curte de Justiţie şi Casație a desființat definitiv Certificatul de Moştenitor al pretinșilor moștenitori.

La 20 septembrie 2017 în dosarul 1184/246/2016 strămutat de la Ineu la Judecătoria Balș s-a dispus desfiinţarea sentinţei nr. 657/2006 a Judecătoriei Ineu pronunţată în dosarul nr.457/2006.

Pe 30 ianuarie 2018 la Tribunalul Slatina a avut loc primul termen în recursul falşilor moştenitori împotriva sentinţei pronunţate de Judecătoria Balș când urmare a exercitării abuzive a dreptului procesual de către falșii moștenitori s-a dispus amânarea judecăţii pentru 27 februarie 2018. 

În cazul ca sentinţa nr. 657/2006 a Judecătoriei Ineu pronunţată în dosarul nr.457/2006 va rămâne desființată definitiv, putem spune că retrocedarea a fost anulată definitiv şi urmează ca în baza acestei desfiinţări sătenii să conteste executările silite şi să își ia înapoi proprietăţile de drept.

Cu asta pământul românesc va rămâne la români iar mafioţii internaţionali își vor fi luat o lecţie dură, încă una de la Poporul Român. Dar să nu zicem “HOP” până nu sărim hopul.

Un grup de patrioţi locali sunt prezenţi și activi în suportul cauzei la Slatina.

Doamne, ajută!

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Rugul Aprins către Cer

‼️ Rugul Aprins către Cer – invitație la rugăciune pentru copii și familii‼️ Dragi educatori,…

2 săptămâni ago

22 Octombrie 1896 – Andrei Balteș, judecat la Cluj pentru cuvântul românesc. Presa patriotică din Transilvania, sub asediul autorităților maghiare

La 22 octombrie 1896, în calendarul istoriei luptei românilor din Transilvania pentru drepturile lor naționale,…

2 săptămâni ago

Bătălia de la Giurgiu din 1595 – artileria toscană dărâmă o parte din zidul fortăreței otomane, așa încât aliații creștini pătrund învingători în cetate

Bătălia de la Giurgiu din 1595: biruința lui Mihai Viteazul și afirmarea voinței de libertate…

2 săptămâni ago

Fundația Regală Margareta a României extinde programul Generații în Medgidia și Târgu Jiu, în anul școlar 2026–2027

proiecte de educație intergenerațională în 2 centre sociale din județele Constanța și Gorj, cu finanțarea…

2 săptămâni ago

Timp pentru cântec (Monica Buţu)

Un timp al păsărilor un cântec începutului de toamnă Un timp al oamenilor ascultarea valurilor…

3 săptămâni ago

Plânset

Plânge țara și străbunii  C-au îndatorat românii Și-au plecat în număr mare Depășind multe hotare.…

4 săptămâni ago