CU TOT NEAMUL LA UN LOC LA PARADA PORTULUI POPULAR ROMÂNESC LA CERNĂUŢI (VIDEO)

CU TOT NEAMUL LA UN LOC LA PARADA PORTULUI POPULAR ROMÂNESC LA CERNĂUŢI (VIDEO)

Dacă ne-am iubi şi limba maternă la fel de mult precum cântecul şi dansul, n-am fi ajuns de la peste 120 de şcoli cu limba română de predare la 61, n-am fi avut probleme nici cu bilingvismul, nu apăreau nici articolele 7 şi 5 ale legilor educaţiei ce, practic, ne ucrainizează şcolile. Or, aşa suntem noi, românii înstrăinaţi de Patrie: la război – înapoi, la plăcinte – înainte.

De altfel, la cea de-a 4-a ediţie a Sărbătorii Naţionale Parada Portului Popular Românesc (decretată în România printr-o lege publicată la 13 mai 2015 şi marcată în fiecare an în cea de-a doua duminică a lui Florar), organizată de Centrul Cultural Român „Eu. Hurmuzachi” din Cernăuţi, chiar în pofida timpului capricios de duminică, cu ploi şi grindină, la 13 mai, curent, principala şi cea mai frumoasă arteră cernăuţeană, fosta stradă Domnească, actuala stradă pietonală O. Kobyleanska ce a purtat numele lui Iancu Flondor, făuritorul Unirii, sute de români, majoritatea tineri, au defilat în frumoase şi veritabile straie naţionale, au dansat şi cântat, creând o adevărată feerie a portului popular românesc.

 

Cititi intreg articolul pe ZorileBucovinei.com 

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Călători între cer și înapoi

Frumoși călătoriîntre stele și ploivom fi.Neluați în seamă ca frunza de toamnă.Frumoși călători între cer…

2 zile ago

Partidul Glasul Neamului sărbătorește Ziua Națională a României la Galați, în fața Monumentului Eroilor (1916-1918)

În ziua sfântă de 1 Decembrie, când întreaga suflare românească își îndreaptă gândul către împlinirea…

3 zile ago

Comunicat. În legătură cu distrugerea troiței de la Tâncăbești

de Florin Dobrescu Mă numesc Florin Dobrescu și anunț public faptul că, în dimineața zilei…

5 zile ago

Înființarea Organizației Județene Tulcea a Partidului Glasul Neamului: un pas hotărât pentru demnitatea românească în Dobrogea

Înființarea Organizației Județene Tulcea a Partidului Glasul Neamului: un pas hotărât pentru demnitatea românească în…

6 zile ago

27 Noiembrie 1919 – Organele Siguranţei de stat au descoperit o organizaţie iredentistă din Arad, ce are denumirea de IME (Iredentista Magyar Egyesulet)

La 27 Noiembrie 1919 organele Siguranţei de stat au descoperit o organizaţie iredentistă din Arad,…

6 zile ago

Un an de represiune (2). TÂNCĂBEȘTI. O tradiție memorială inofensivă de 30 de ani. Documente inedite din ultimele 3 decenii

NOTA AUTORULUI: Imaginile au caracter strict documentar și istoric. Scopul publicării lor și a acestui…

6 zile ago