La 17 mai 1395 a avut loc Bătălia de la Rovine
Una dintre cele mai importante bătălii din istoria Țării Românești și a avut loc în data 17 mai 1395: Bătălia de la Rovine. În contextul întăririi dominației otomanilor în peninsula Balcanică, începeau primele conflicte de anvergură cu Imperiul Otoman și la gurile Dunării.
După opoziție de mică anvergură din partea unor forțe militare aparținând popoarelor de pe malurile Dunării, ofensiva otomană ajungea în Dobrogea în anul 1391. Drept răspuns la aceste acțiuni, Mircea cel Bătrân a devastat cuibul de achingii de la Karînovasî (n.r. locul bătăliei în care Mircea cel Bătrân a învins o oștire de achingii în anul 1393, un loc care potrivit istoricilor români s-ar afla pe teritoriul actual al Bulgariei.)
O cronică bulgară descrie începutul luptei:
„..și lănci nenumărate s-au frânt, iar cerul nu se mai vedea de desimea săgeților”
Cu toate că prin comparația numărului de ostași dintre cele două tabere combatante, Mircea cel Bătrân reușise o victorie răsunătoare cu o armată mult mai mică, de doar 10 000 de oameni, victoria n-a putut fructificată pe deplin, ba mai mult, profitând de absența lui Mircea, un pretendent la tronul Țării Românești, Vlad Uzurpatorul, organizează cu ajutorul unor boieri trădători o armată cu care plănuia să urce în scaunul domnesc al Munteniei.
Citeste si: La 600 de ani de la săvîrşirea Marelui Mircea cel Bătrîn, mică ofrandă a realităţii sale istorice
Aflat între două amenințări, cea otomană și oastea strânsă în grabă de Vlad Uzurpatorul, Mircea este nevoit să se retragă în Transilvania cu soldații rămași după lupta cu turcii de pe Argeș. Însă bătălia n-a fost una decisivă, Mircea revenind curând pe tronul Țării Românești după ce îl îndepărtează pe Vlad Uzurpatorul, și continuând lupta antiotomană.
“Călăreţii umplu câmpul şi roiesc după un semn
Şi în caii lor sălbatici bat cu scările de lemn,
Pe copite iau în fugă faţa negrului pământ,
Lănci scânteie lungi în soare, arcuri se întind în vânt,
Şi ca nouri de aramă şi ca ropotul de grindeni,
Orizontu-ntunecându-l, vin săgeţi de pretutindeni,
Vâjâind ca vijelia şi ca plesnetul de ploaie…
Urlă câmpul şi de tropot şi de strigăt de bătaie.”
Scrisoarea III, Mihai Eminescu ( fragment, Bătalia de la Rovine)