Ori de câte ori vreun sector al agriculturii românești dă semne de resuscitare, apare ca prin minune câte o … “pestă”?
Cum se face că tocmai în anii când anumite sectoare ale agriculturii românești dau semnale serioase de trezire și statul se implică să le spriijine, apar ca prin minune tot felul de incidente sau boli apărute de nici unde nu te aștepți, pentru a frâna dezvoltarea acelor domenii?
Tocmai în anul în care statul român s-a implicat în subvenționarea și implementarea unor programe de salvare a raselor românești de porci, vine așa deodată pesta porcină?
Dacă facem un mic exercițiu de memorie, până și pentru memoria aia scurtă a românilor, mulți dintre noi își vor aduce aminte de incidentele cu gripa aviară, când au fost sacrificate aiurea atât de multe din păsările din gospodăriile sau crescătoriile românești, de incidentul sau scandalul cărnii de cal, în care s-a dovedit ulterior că România nu avea nici o vină, sau scandalul care avea cât pe ce să ducă la falimentul companiei românești Brădet, plus alte incidente mai mici care nu au avut același impcat major în presa.
Anul acesta ni s-a pus din nou pe tapet încă o pestă: pesta porcină africană. Și mai curios este că prin Europa se derulează tot în aceste momente o campanie mediatică de informare asupra pestei porcine africane.
[alert-success]Cine manifestă alergie la carnea de porc? Să fie doar o coincidență campania de popularizare a “pestei” și campania de reconversie religioasa a Europei?
de Maria-Andreea STANCU La 7:10 dimineața nu mă gândeam la România. Mă gândeam doar să…
‼️ Rugul Aprins către Cer – invitație la rugăciune pentru copii și familii‼️ Dragi educatori,…
La 22 octombrie 1896, în calendarul istoriei luptei românilor din Transilvania pentru drepturile lor naționale,…
Bătălia de la Giurgiu din 1595: biruința lui Mihai Viteazul și afirmarea voinței de libertate…
proiecte de educație intergenerațională în 2 centre sociale din județele Constanța și Gorj, cu finanțarea…
Un timp al păsărilor un cântec începutului de toamnă Un timp al oamenilor ascultarea valurilor…
Leave a Comment