Categories: EcologieEconomie

Micile gospodării dotate cu panouri fotovoltaice pot deveni furnizori în sistemul energetic naţional

“Parlamentul României a votat recent o lege care ne plasează cu adevărat în Europa din punctul de vedere al gestionării consumului de energie la nivelul micilor consumatori.

Este vorba de Legea nr. 184/2018 pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.24/2017 privind modificarea şi completarea Legii nr.220/2008 pentru stabilirea sistemului de promovare a producerii energiei din surse regenerabile de energie şi pentru modificarea unor acte normative.
Cele mai importante prevederi ale actului normativ sunt preluate din legislaţia Uniunii Europene şi vizează includerea consumatorilor casnici care produc energie din surse regenerabile în categoria „prosumatorilor”.
Concret, românii care deţin panouri fotovoltaice, fiind mici producători de energie electrică, pot livra excedentul în sistemul energetic naţional, în baza contractelor existente încheiate cu firmele de distribuţie.
Potrivit legii, proprietarii caselor verzi, dotate cu panouri fotovoltaice, pot furniza surplusul de energie, la un preţ egal cu preţul mediu ponderat înregistrat în piaţă pentru ziua următoare din anul anterior. Astfel, se poate face o regularizare între energia consumată şi cea livrată în reţea.
[alert-success]Legea oferă şansa oricăror gospodării, pensiuni sau asociaţii de proprietari să se transforme în producători de energie, în acest fel fiind încurajată producţia de energie din surse regenerabile. Furnizorii sunt obligaţi prin lege să le preia energia, iar distribuitorii sunt obligaţi să îi racordeze la reţea.”[/alert-success], se arată într-un comunicat de presă al deputatului PSD Cristina Burciu

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Timp pentru cântec (Monica Buţu)

Un timp al păsărilor un cântec începutului de toamnă Un timp al oamenilor ascultarea valurilor…

2 zile ago

Plânset

Plânge țara și străbunii  C-au îndatorat românii Și-au plecat în număr mare Depășind multe hotare.…

6 zile ago

REVOLTĂ CIVICĂ FĂRĂ PRECEDENT

COMUNICAT DE PRESĂData: 14 sept, 2026Emitent: Comitetul de Inițiativă Civică pentru Suveranitate Economică și Transparență…

o lună ago

LED, OLED, Mini LED sau QLED: ce înseamnă de fapt și cum alegi televizorul potrivit

Toate aceste denumiri descriu, în esență, cum se aprinde ecranul unui televizor: fie prin miliarde…

o lună ago

A apărut numărul 94 al revistei MAGAZIN CRITIC

Aceasta este o ediție dedicată celor care scriu România de astăzi, celor care transformă gândul…

2 luni ago

CONVOCARE CONGRESUL PARTIDULUI GLASUL NEAMULUI

Brad, 12 septembrie 2026, Hunedoara În conformitate cu prevederile Art. 37–39 din Statutul Partidului Glasul…

2 luni ago