Categories: Stiri

Apel pentru salvarea unei frumuseți din patrimoniul României, biserica medievală de la Strei

Apel pentru salvarea unei frumuseți din patrimoniul României, biserica medievală de la Strei

Una dintre frumusețile din zona Hațegului, biserica medievală de la Strei, este din păcate într-o avansată stare de degradare și necesită intervenții și reparații imediate. Biserica Adormirea Maicii Domnului din Strei este o biserică ortodoxă aflată în localitatea Strei, în vecinătatea orașului Călan, județul Hunedoara, aflată pe noua listă a monumentelor istorice

Asociația MONUMENTUM atrage atenția asupra stării avansate de degradare a edificiului, inițiind o acțiune de strângere de fonduri pentru salvarea acestui prețios obiectiv cultural și spiritual care nu trebuie să dispară din patrimoniul românesc. Potrivit inițiatorilor acestei acțiuni, prin acoperișul bisericii plouă, iar pictura interioară este pusă în pericol.

„Una din frumusețile Hațegului, biserica medievală de la Strei (cca 1300) se degradează văzând cu ochii punând în pericol pictura interioară și are nevoie de ajutorul nostru. Prin acoperișul de falsă șindrilă montat în 2000 plouă de câțiva ani, iar paratrăsnetul a fost scos din funcțiune de rău-voitori.
Dată fiind gravitatea situației, Asociația MONUMENTUM a luat decizia, la inițiativa ist. dr. conf. Ileana Burnichioiu de a se implica prin proiectul „Ambulanța pentru monumente” în obținerea finanțării pentru material, refacerea integrală a învelitorii, montarea unui nou paratrăsnet, dar și în activități care ar putea readuce comunitatea locală mai aproape de monument.Cu sprijinul Parohiei ortodoxei Strei, a fost realizată documentația și au fost obținute avizele necesare intervenției de urgență. Dranița este aproape executată de meșteri la Muzeul Astra, iar promisiuni ferme de susținere financiară au venit de la Primăria orașului Călan – cca 14.700 lei și a parohiei din Strei circa 1.600 de Lei. În prezent se duc discuții avansate pentru susținerea intervenției inclusiv de către Episcopia Devei și a Hunedoarei care s-a arătat deschisă la inițiativa „ambulanței”. Sumele promise pot acoperi o bună parte parte din cheltuielile cu cele 6000 de bucăți de draniță necesare. Pentru a putea monta noul acoperiș și paratrăsnetul în luna septembrie, așa cum ne-am propus, ar mai fi nevoie de 10.000 de Lei. Dorim, de asemenea, să mobilizăm specialiștii voluntari din domeniul patrimoniului pentru a sprijini punerea în siguranță a picturii murale exterioare și pentru consolidarea/conservarea coloanei de piatră degradate.Donațiile pot fi făcute în contul Asociației MONUMENTUM, coordonator al Ambulanței pentru monumente”, cu mențiunea „STREI”:Cont bancar
IBAN: RO46RNCB0227141236620001
SWIFT Code: RNCBROBU
Bank Name: BCR SUCURSALA JUDETEANA SIBIU
Bank Address: STR EMIL CIORAN NR 1, SIBIU
Recipient Name: ASOCIATIA MONUMENTUM
Recipient Address: com Altana, No 557, Sibiu, Romania”, se arată într-o postare a paginii de facebook Ambulanta pentru Monumente – Transilvania Sud

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

2 Mai 1864 – Momentul când marile puteri l-au acuzat pe Cuza de lovitură de stat!

2 Mai 1864 - Momentul când marile puteri l-au acuzat pe Cuza de lovitură de…

20 de minute ago

Un istoric bulgar susține restaurarea Monumentului Eroilor Români de la Smârdan

Presa locală bulgară din Vidin relatează faptul că un istoric local sugerează ca Monumentul Eroilor…

6 ore ago

1 Mai 1359 – Recunoașterea Mitropoliei Țării Românești, cu sediul la Curtea de Argeș, de către Patriarhia din Constantinopol

După o lungă perioadă conflictuală cu regatul Ungariei, care făcea presiuni chiar mai mari decât…

2 zile ago

EXCLUSIV! Silvestru Șoșoacă reclamat AIUREA la CNCD pentru antițigănism?

Viața lui Dumitru-Silvestru Șoșoacă nu este ușoară nici măcar după excluderea sa din propriul partid,…

2 zile ago

29 Aprilie 1459 – Tragerea în țeapă a negustorilor din Brașov, de către domnitorul Vlad Țepeș

La 24 aprilie 1459, peste 40 de negustori din Brașov au fost trași în țeapă…

3 zile ago

28 Aprilie 1502 – Se încheie traducerea în limba germană a letopisețului slavon al domniei lui Ștefan cel Mare – „Die Kronicke des Stephan Voyvoda”

La 28 aprilie 1502 Se încheie traducerea în limba germană a letopisețului slavon al domniei lui…

4 zile ago