Categories: Cultural

Ia românească ar putea intra în patrimoniul imaterial al UNESCO

Preşedintele Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO face demersuri pentru deblocarea dosarului ”Cămaşa cu altiţă” (ia românească)

”Cămaşa cu altiţă” (ia românească) ar putea intra în patrimoniul imaterial al UNESCO, în baza dosarului realizat de Comisia Naţională pentru salvgardarea patrimoniului imaterial, aflată în subordinea Ministerului Culturii şi Identităţii Naţionale. Dosarul era prevăzut să fie finalizat în acest an, dar se află în întârziere. Deputatul Ionel Palăr, preşedintele Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, s-a întâlnit cu Ministrul Culturii, George Ivaşcu, în încercarea de a debloca dosarul ”cămăşii cu altiţă”.

[alert-success]
”Din discuţia purtată, am înţeles că au existat ceva probleme în funcţionarea Comisiei Naţionale pentru salvgardarea patrimoniului, care şi-a întrerupt temporar activitatea. Suntem în An Centenar şi ar fi un pas important să reuşim să depunem la UNESCO dosarul iei româneşti. Întâlnirea cu ministrul Ivaşcu a fost una deschisă şi constructivă şi am primit asigurări că Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale va face demersuri pentru reluarea şi accelerarea activităţii Comisiei pentru salvgardarea patrimoniului, astfel încât, până la sfârşitul anului, specialiştii să pregătească dosarul, care să poată fi depus la UNESCO, unde acesta va urma procedurile specifice”, a precizat deputatul Ionel Palăr.
[/alert-success]

Dosarul ”cămaşa cu altiţă” este un dosar comun cu Republica Moldova. Cele două ţări au înscris până acum împreună, în patrimoniul imaterial UNESCO, scoarţa (covorul tradiţional românesc), colindatul în ceată bărbătească şi Mărţişorul (practici culturale asociate zilei de 1 Martie).

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

Rugul Aprins către Cer

‼️ Rugul Aprins către Cer – invitație la rugăciune pentru copii și familii‼️ Dragi educatori,…

2 săptămâni ago

22 Octombrie 1896 – Andrei Balteș, judecat la Cluj pentru cuvântul românesc. Presa patriotică din Transilvania, sub asediul autorităților maghiare

La 22 octombrie 1896, în calendarul istoriei luptei românilor din Transilvania pentru drepturile lor naționale,…

2 săptămâni ago

Bătălia de la Giurgiu din 1595 – artileria toscană dărâmă o parte din zidul fortăreței otomane, așa încât aliații creștini pătrund învingători în cetate

Bătălia de la Giurgiu din 1595: biruința lui Mihai Viteazul și afirmarea voinței de libertate…

2 săptămâni ago

Fundația Regală Margareta a României extinde programul Generații în Medgidia și Târgu Jiu, în anul școlar 2026–2027

proiecte de educație intergenerațională în 2 centre sociale din județele Constanța și Gorj, cu finanțarea…

2 săptămâni ago

Timp pentru cântec (Monica Buţu)

Un timp al păsărilor un cântec începutului de toamnă Un timp al oamenilor ascultarea valurilor…

3 săptămâni ago

Plânset

Plânge țara și străbunii  C-au îndatorat românii Și-au plecat în număr mare Depășind multe hotare.…

4 săptămâni ago