Categories: Societate

Revoltător! Voluntarii care promovau referendumul pentru căsătorie au fost agresați într-o piață din București

Revoltător! Voluntarii care promovau referendumul pentru căsătorie au fost agresați într-o piață din București

Un grup de voluntari care promovau mesaje și informații despre referendumul de pe 6-7 octombrie a fost agresat în  Piața Obor din București de către angajații unei firme de pază. Inițiatorii acestei acțiuni, „echipați” cu o pancartă improvizată pe care era inscripționat un mesaj pro referendum și cu tricouri cu mesaje de mobilizare a cetățenilor la referendum, au mers la pas prin București, informând trecătorii cu privire la scopul și importanța acestui referendum.

Potrivit inițiatorilor acestei acțiuni, pe parcursul primei zile aceștia au fost legitimați atât de către jandarmerie cât și de către poliție, însă singurul incident neplăcut cu care au avut de a face a fost cel cu angajații unei firme de pază care au reacționat violent și  i-au bruscat pe voluntarii care promovau referendumul de pe 6-7 octombrie.

După cum se poate vedea și din clipul video postat de Jurnal de Referendum 2018, unul dintre angajații firmei de pază devine agresiv și lovește dispozitivul cu care unul dintre voluntari filma acțiunea desfășurată de către inițiatorii acestei acțiuni.

Revoltător! Voluntarii care promovau referendumul pentru căsătorie au fost agresați într-o piață din București, Foto: facebook.com/jurnaldereferendum

„Membrii grupului nostru de inițiatori s-a deplasat la Piața Obor din București, „înarmaţi” cu tricouri cu mesaje pe față și pe spate, cu o pancardă improvizată care indica subiectul principal, având scopul de a completa informația pe care românii o dețin despre referendum, să umplem golurile lăsate de televiziunile care în concert ascund sau mint prin omisiune ca românii să nu poată cunoaște adevărul..

Am fost confruntați cu întreg spectrul de experiențe imaginabile, de la cele mai frumoase când oameni ne-au felicitat cu entuziasm, chiar un domn tânăr ne-a adus câte-o sticlă de apă pentru fiecare, până la impedimente cu paznicii și niște provocatori, rezolvate elegant și legal de noi.

CE AM DECIS SĂ FACEM

Am stabilit să ne poziționăm într-un singur loc și să ne punem la dispoziția publicului în cazul în care solicită lămuriri. Ore întregi am răspuns la întrebări, am prezentat Jurnalul de Referendum tipărit pentru referinţă lor ulterioară, am înmânat celor care solicitau un exemplar sau mai multe. Nu am intrat în nici o divergență, am prezentat, când ni s-a permis desigur, tot ceea ce știm despre subiect și fără excepție, la momentul la care interlocutorul său interlocutoarea a aflat adevărul integral, a răsuflat ușurat sau ușurată şi ne-a mulțumit.

MEMBRII DIN PUBLIC CARE AU INTRAT ÎN VORBĂ CU NOI S-AU COMPORTAT EXEMPLAR, DEMN DE TOATĂ ADMIRAŢIA

Cei din piață au avut un comportament exemplar foarte încurajator unii ne felicitau vocal, un domn ne-a adus apă, de care deja am menţionat, alții se uitau lung și aprobator, alții se apropiau și puneau întrebări la care răspundeam liniștiți cât de complet puteam, se dovedea că cei mai mulţi din cei care aveau întrebări erau puternic influențați de propaganda făcută prin programele de televizor care le-a produs o stare de confuzie şi nesiguranță. Ne-au ascultat, au pus întrebări pertinente, nu de puţine ori au sprijinit explicaţiile noastre către alţii.

AUTORITĂŢILE

La un moment au apărut doi jandarmi. Politicos ne-au legitimat şi atât. Nu au trecut câteva secunde ca asupra lor s-a zburlit un domn cerându-le să ne lase în pace, că facem bine şi așa mai departe. Domnul binevoitor s-a luat de jandarmi în apărarea noastră desigur intoxicat de mass media care crează un fals conflict între popor şi autorităţi. A fost complicat să îl liniştim, să îi arătăm că jandarmii nu ne sunt ostili, că de fapt ei doar vor să se păstreze liniştea publică ceea ce dorim şi noi. Așa domnul s-a îmbunat rapid.

Au apărut și niște agenți de poliţie super tineri şi eleganți care ne-au legitimat, au constatat că nu încălcam nici o lege şi au plecat.”, au scris cei de la Jurnal de Referendum 2018 pe facebook

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

1 Mai 1359 – Recunoașterea Mitropoliei Țării Românești, cu sediul la Curtea de Argeș, de către Patriarhia din Constantinopol

După o lungă perioadă conflictuală cu regatul Ungariei, care făcea presiuni chiar mai mari decât…

20 de ore ago

EXCLUSIV! Silvestru Șoșoacă reclamat AIUREA la CNCD pentru antițigănism?

Viața lui Dumitru-Silvestru Șoșoacă nu este ușoară nici măcar după excluderea sa din propriul partid,…

o zi ago

29 Aprilie 1459 – Tragerea în țeapă a negustorilor din Brașov, de către domnitorul Vlad Țepeș

La 24 aprilie 1459, peste 40 de negustori din Brașov au fost trași în țeapă…

2 zile ago

28 Aprilie 1502 – Se încheie traducerea în limba germană a letopisețului slavon al domniei lui Ștefan cel Mare – „Die Kronicke des Stephan Voyvoda”

La 28 aprilie 1502 Se încheie traducerea în limba germană a letopisețului slavon al domniei lui…

3 zile ago

Fenomenul Seghedin, la fel de cutremurător ca Fenomenul Pitești

În conștiința colectivă recentă a poporului român, Fenomenul Pitești are o mai mare rezonanță decât…

4 zile ago

27 Aprilie 1956 –  Ana Pauker a susținut cu tărie că trebuie să se elibereze pașapoarte tuturor persoanelor care vor să plece în Israel

Din Stenogramele ședintelor Biroului Politic al Secretariatului Comitetului Central al PMR (n.r. Partidul Muncitoresc Român),…

4 zile ago