Categories: Societate

Marian Munteanu: “Referendumul este o DECLARAȚIE DE INDEPENDENȚĂ, un act de demnitate națională”

Marian Munteanu: “Referendumul este o DECLARAȚIE DE INDEPENDENȚĂ, un act de demnitate națională”

Invitat la Antena 3 în cadrul emisiunii “Sinteza Zilei” de luni, 1 octombrie a.c., Marian Munteanu a afirmat că “decizia care se va lua prin referendumul de la sfârșitul acestei săptămâni este o declarație de independență”.

[alert-success]

“România este un stat suveran iar deciziile se iau în interiorul României de către instituțiile abilitate prin lege, cu sprijinul bineînțeles al cetățenilor români cu drept de vot. Vorbim acum inclusiv despre referendum. Aceste chestiuni nu pot fi dezbătute în funcție de opțiunile personale ale unor distinși domni, indiferent de funcția pe care ar avea-o, și indiferent de unde ar fi, ci aceste lucruri țin de dreptul suveran al poporului român de a lua decizii cu privire la identitate sa, la instituțiile sale definitorii și la modul său de viață.

(…)

Decizia care se va lua prin referendumul de la sfârșitul acestei săptămâni este o declarație de independență.

Dincolo de conotațiile sale culturale, religioase, politice, pentru că referendumul este dincolo de orice entitate care se asociază sau se implică în această dezbatere, e dincolo de partide politice, dincolo de organizații civice și asociații, dincolo chiar și de culte religioase… Este vorba de națiunea română, de poporul român, care este pentru prima dată în istoria sa în situația de a adopta printr-un referendum efectiv democratic, organizat la inițiativa a 3 milioane de cetățeni români, care i-au invitat și pe ceilalți 15 milioane de cetățeni să se pronunțe cu privire la o instituție fundamentală a civilizației. Deci aceasta este miza reală.”, a declarat Marian Munteanu la Antena 3

[/alert-success] [alert-announce]

(…)

“Referendumul este o DECLARAȚIE DE INDEPENDENȚĂ, un act de demnitate națională.
Prin acest referendum, liber și democratic, arătăm lumii că Țara noastră își păstrează suveranitatea și verticalitatea.
Pe baza sa vom crea condițiile ca, în viitor, România să redevină o țară în întregime stăpână pe resursele sale și pe viitorul său.”, amai adăugat Marian Munteanu într-o postare pe facebook

[/alert-announce]

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

A apărut numărul 94 al revistei MAGAZIN CRITIC

Aceasta este o ediție dedicată celor care scriu România de astăzi, celor care transformă gândul…

2 săptămâni ago

CONVOCARE CONGRESUL PARTIDULUI GLASUL NEAMULUI

Brad, 12 septembrie 2026, Hunedoara În conformitate cu prevederile Art. 37–39 din Statutul Partidului Glasul…

3 săptămâni ago

Am revenit! De ce pensionarea personalului didactic mai devreme de 65 de ani?

De ce pensionarea personalului didactic mai devreme de 65 de ani? Acum, aproximativ 8 ani, ceream…

o lună ago

Tendința petrecerilor minimaliste: mai multă joacă, mai puține brizbrizuri, aceeași bucurie

Deschideți orice rețea de socializare și veți fi bombardați de imagini ale unor petreceri pentru…

o lună ago

15 Iulie 1858- Au fost tipărite în Moldova, primele mărci poștale. Acestea erau vestitele “Cap de bour” a căror primă emisiune cuprindea patru timbre

15 iulie 1858 – „Cap de Bour”, prima marcă poștală românească, simbol al demnității și…

2 luni ago