Categories: Societate

Marian Munteanu: „Referendumul este o DECLARAȚIE DE INDEPENDENȚĂ, un act de demnitate națională”

Marian Munteanu: „Referendumul este o DECLARAȚIE DE INDEPENDENȚĂ, un act de demnitate națională”

Invitat la Antena 3 în cadrul emisiunii „Sinteza Zilei” de luni, 1 octombrie a.c., Marian Munteanu a afirmat că „decizia care se va lua prin referendumul de la sfârșitul acestei săptămâni este o declarație de independență”.

„România este un stat suveran iar deciziile se iau în interiorul României de către instituțiile abilitate prin lege, cu sprijinul bineînțeles al cetățenilor români cu drept de vot. Vorbim acum inclusiv despre referendum. Aceste chestiuni nu pot fi dezbătute în funcție de opțiunile personale ale unor distinși domni, indiferent de funcția pe care ar avea-o, și indiferent de unde ar fi, ci aceste lucruri țin de dreptul suveran al poporului român de a lua decizii cu privire la identitate sa, la instituțiile sale definitorii și la modul său de viață.

(…)

Decizia care se va lua prin referendumul de la sfârșitul acestei săptămâni este o declarație de independență.

Dincolo de conotațiile sale culturale, religioase, politice, pentru că referendumul este dincolo de orice entitate care se asociază sau se implică în această dezbatere, e dincolo de partide politice, dincolo de organizații civice și asociații, dincolo chiar și de culte religioase… Este vorba de națiunea română, de poporul român, care este pentru prima dată în istoria sa în situația de a adopta printr-un referendum efectiv democratic, organizat la inițiativa a 3 milioane de cetățeni români, care i-au invitat și pe ceilalți 15 milioane de cetățeni să se pronunțe cu privire la o instituție fundamentală a civilizației. Deci aceasta este miza reală.”, a declarat Marian Munteanu la Antena 3

(…)

„Referendumul este o DECLARAȚIE DE INDEPENDENȚĂ, un act de demnitate națională.
Prin acest referendum, liber și democratic, arătăm lumii că Țara noastră își păstrează suveranitatea și verticalitatea.
Pe baza sa vom crea condițiile ca, în viitor, România să redevină o țară în întregime stăpână pe resursele sale și pe viitorul său.”, amai adăugat Marian Munteanu într-o postare pe facebook

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

2 Mai 1864 – Momentul când marile puteri l-au acuzat pe Cuza de lovitură de stat!

2 Mai 1864 - Momentul când marile puteri l-au acuzat pe Cuza de lovitură de…

11 ore ago

Un istoric bulgar susține restaurarea Monumentului Eroilor Români de la Smârdan

Presa locală bulgară din Vidin relatează faptul că un istoric local sugerează ca Monumentul Eroilor…

16 ore ago

1 Mai 1359 – Recunoașterea Mitropoliei Țării Românești, cu sediul la Curtea de Argeș, de către Patriarhia din Constantinopol

După o lungă perioadă conflictuală cu regatul Ungariei, care făcea presiuni chiar mai mari decât…

2 zile ago

EXCLUSIV! Silvestru Șoșoacă reclamat AIUREA la CNCD pentru antițigănism?

Viața lui Dumitru-Silvestru Șoșoacă nu este ușoară nici măcar după excluderea sa din propriul partid,…

3 zile ago

29 Aprilie 1459 – Tragerea în țeapă a negustorilor din Brașov, de către domnitorul Vlad Țepeș

La 24 aprilie 1459, peste 40 de negustori din Brașov au fost trași în țeapă…

4 zile ago

28 Aprilie 1502 – Se încheie traducerea în limba germană a letopisețului slavon al domniei lui Ștefan cel Mare – „Die Kronicke des Stephan Voyvoda”

La 28 aprilie 1502 Se încheie traducerea în limba germană a letopisețului slavon al domniei lui…

5 zile ago