Categories: EvenimenteGermania

În oraşul Worms din Germania a avut loc inaugurarea Monumentului eroilor români din Primul Război Mondial

În oraşul Worms din Germania a avut loc inaugurarea Monumentului eroilor români din Primul Război Mondial

Marţi, 9 octombrie a.c., a avut loc o emoționantă ceremonie de inaugurare a Monumentului eroilor români din Primul Război Mondial din Cimitirul Auf Der Hochimer Höhe din oraşul Worms, landul Renania-Palatinat, Republica Federală Germania, potrivit Oficiului National pentru Cultul Eroilor.

Evenimentul a constat într-un ceremonial militar şi religios de sfinţire a monumentului şi un moment de rostire solemnă a numelor celor 168 de militari români morţi în lagărul de prizonieri din această localitate în timpul Primului Război Mondial cărora le este dedicată opera comemorativă de război.

Acest memorial a fost finanţat în exclusivitate de către Ministerul Apărării Naţionale, prin Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor, şi realizat cu sprijinul Primăriei oraşului Worms.

Finalizarea acestui proiect a creat cadrul pentru organizarea unor manifestări comemorative organizate, dar şi pentru gesturi individuale de cinstire a sacrificiului pe care l-au făcut militarii români decedaţi pe teritoriul Germaniei.

Delegaţia Ministerului Apărării Naţionale, prezentă la eveniment, a fost condusă de către secretarul de stat pentru relaţia cu Parlamentul şi calitatea vieţii personalului din Ministerul Apărării Naţionale, domnul Nicolae NASTA.

[one_half]

[/one_half]

La activitate, au mai fost prezenţi membri ai comunităţii româneşti din Germania, precum şi cetăţeni români veniţi din Ţară. Partea germană a fost reprezentată de primarul oraşului Worms, domnul Michael KISSEL.

În semn de recunoştinţă, la finalul ceremoniei, participanţii au depus coroane şi jerbe de flori la monument.

Evenimentul a oferit tuturor prilejul de a se înclina în faţa sacrificiului suprem făcut de militarii români morţi pentru ţară şi se înscrie în seria manifestărilor organizate de statul român pentru marcarea Centenarului Primului Război Mondial, conflict armat la finalul căruia, poporul român a realizat proiectul de uniune naţională – Marea Unire de la 1 Decembrie 1918.

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

REVOLTĂ CIVICĂ FĂRĂ PRECEDENT

COMUNICAT DE PRESĂData: 14 sept, 2026Emitent: Comitetul de Inițiativă Civică pentru Suveranitate Economică și Transparență…

2 săptămâni ago

LED, OLED, Mini LED sau QLED: ce înseamnă de fapt și cum alegi televizorul potrivit

Toate aceste denumiri descriu, în esență, cum se aprinde ecranul unui televizor: fie prin miliarde…

3 săptămâni ago

A apărut numărul 94 al revistei MAGAZIN CRITIC

Aceasta este o ediție dedicată celor care scriu România de astăzi, celor care transformă gândul…

o lună ago

CONVOCARE CONGRESUL PARTIDULUI GLASUL NEAMULUI

Brad, 12 septembrie 2026, Hunedoara În conformitate cu prevederile Art. 37–39 din Statutul Partidului Glasul…

o lună ago

Am revenit! De ce pensionarea personalului didactic mai devreme de 65 de ani?

De ce pensionarea personalului didactic mai devreme de 65 de ani? Acum, aproximativ 8 ani, ceream…

2 luni ago

Tendința petrecerilor minimaliste: mai multă joacă, mai puține brizbrizuri, aceeași bucurie

Deschideți orice rețea de socializare și veți fi bombardați de imagini ale unor petreceri pentru…

2 luni ago