Categories: CulturalEvenimente

Aleea Făuritorilor Marii Uniri din parcul Constantin Stere s-a îmbogățit cu bustul lui Iancu Flondor

Aleea Făuritorilor Marii Uniri din parcul Constantin Stere s-a îmbogățit cu bustul lui Iancu Flondor

„Sunt gata să jertfesc totul pentru înfăptuirea voinței poporului român din Bucovina” (Iancu Flondor)

După bustul lui Pantelimon Halippa inaugurat în luna octombrie, pe Aleea Fauritorilor Marii Uniri din parcul Constantin Stere din Bucov a fost inaugurat și un bust al lui Iancu Flondor, unul dintre cei mai înflăcărați militanți ai Unirii Bucovinei cu România.

Inaugurarea bustului lui Iancu Flondor face parte dintr-un proiect amplu, ce constă în două alei în Parcul “Constantin Stere”: Aleea Scriitorilor și Aleea Unirii.  Aleea Unirii a debutat în luna aprilie a anului 2018, cu inaugurarea bustului unionistului Ion Inculeț, la care i se adaugă acum bustul proaspăt inaugurat al lui Pantelimon Halippa, o inițiativă a Societatii Cultural-Istorice “Mihai Viteazul” din Ploiești, finanțată de către  Consiliul Județean Prahova, in  parteneriat cu Ministerul Culturii.

„Aleea Fauritorilor Marii Uniri, parcul Constantin Stere, Bucov.
Inaugurarea bustului lui Iancu, cavaler de Flondor, fauritorul Unirii Bucovinei cu Romania.
Cinste si onoare fraților bucovineni!”, a scris pe facebook Ludmila Sfirloaga, vicepresedintele Consiliului Judetean Prahova

Activitatea de militant unionist a lui Iancu Flondor

„(…), cum s-a reunit Bucovina cu Patria Mamă? Criza Austro-Ungară din 1918 a produs efecte și în Bucovina. Aici, atât românii cât și ucrainenii pretindeau ca Bucovina să facă parte țările lor de obârșie.

5 din cei 6 parlamentari români de la Viena erau pentru reunirea Bucovinei cu România, dar fiind în minoritate față de parlamentarii ucraineni, au preferat să fie emisarii lui Iancu Flondor de la Cernăuți, care organiza reunirea Bucovinei. Sextil Puscaru, cu „Glasul Bucovinei”, și-a unit forțele cu Flondor. Al 6-lea parlamentar român de la Viena, Aurel Onciu, promova o împărțire a Bucovinei între România șia Ucraina. Ion Nistor, cu bucovinenii din Iași și de la Chișinău au cerut anexarea Bucovinei de către România pe cale militară.

Comitetul Ucrainean Regional promova o împărțire a Bucovinei între cele două țări. Adunarea Constituantă a Românilor a hotărât unirea integrală a Bucovinei cu Patria-Mamă într-un stat național independent. În cei 143 de ani de la anexarea Bucovinei de către austro-ungari, românii deveniseră minoritari. Pentru naționaliștii români, reparația istorică era mai importantă decât faptul că românii deveniseră minoritari.

Ucrainenii au trimis forțe militare care au ocupat Cernăuțiul și Nordul Bucovinei. România a trimis o divizie militară care să-i apere pe românii de sub ocupația ucraineană. Pe 11 noiembrie 1918, Generalul român Iacob Zadik și Iancu Flondor de la Consiliul Național Român au dat mâna în Cernăuți și administrația românească a fost instalată.” (Gabriel Gherasim)

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info

Leave a Comment

Recent Posts

2 Mai 1864 – Momentul când marile puteri l-au acuzat pe Cuza de lovitură de stat!

2 Mai 1864 - Momentul când marile puteri l-au acuzat pe Cuza de lovitură de…

9 ore ago

Un istoric bulgar susține restaurarea Monumentului Eroilor Români de la Smârdan

Presa locală bulgară din Vidin relatează faptul că un istoric local sugerează ca Monumentul Eroilor…

15 ore ago

1 Mai 1359 – Recunoașterea Mitropoliei Țării Românești, cu sediul la Curtea de Argeș, de către Patriarhia din Constantinopol

După o lungă perioadă conflictuală cu regatul Ungariei, care făcea presiuni chiar mai mari decât…

2 zile ago

EXCLUSIV! Silvestru Șoșoacă reclamat AIUREA la CNCD pentru antițigănism?

Viața lui Dumitru-Silvestru Șoșoacă nu este ușoară nici măcar după excluderea sa din propriul partid,…

3 zile ago

29 Aprilie 1459 – Tragerea în țeapă a negustorilor din Brașov, de către domnitorul Vlad Țepeș

La 24 aprilie 1459, peste 40 de negustori din Brașov au fost trași în țeapă…

4 zile ago

28 Aprilie 1502 – Se încheie traducerea în limba germană a letopisețului slavon al domniei lui Ștefan cel Mare – „Die Kronicke des Stephan Voyvoda”

La 28 aprilie 1502 Se încheie traducerea în limba germană a letopisețului slavon al domniei lui…

5 zile ago