Site icon Glasul.info

Protest împotriva Pactului pentru Migrație în fața Ministerului de Externe din România

Protest împotriva Pactului pentru Migrație în fața Ministerului de Externe din România, Foto: facebook.com/crissie.contesa

Protest împotriva Pactului pentru Migrație în fața Ministerului de Externe din România, Foto: facebook.com/crissie.contesa

Protest împotriva Pactului pentru Migrație în fața Ministerului de Externe din România

Mesajele de la protest: “Nu semnați tratatul! 10 Dec. / Marrakesh”, “Ați distrus nația cu emigrația, nu distrugeți nația și cu imigrația”, “Shaorma fără Sharia vă rog”, articolul trei din Constituția României: „Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populații străine”, “Pe aici nu se trece” (n.r. îndemnul soldaților români din timpul Primului Război Mondial), “Pe 10 Decembrie răspundeți în fața istoriei!

Joi, 22 noiembrie 2018, câteva zeci de persoane au protestat în fața Ministerului de Externe din România împotriva Pactului pentru Migrație.

“CEREM RESPINGEREA PACTULUI ONU PENTRU MIGRAȚIE DE LA MARRAKESH!
În fața Ministerului Afacerilor Externe pentru respingerea Pactului Global pentru Migrație ce urmează să fie parafat pe 10-11 decembrie 2018, în cadrul reuniunii ONU de la Marrakesh (Maroc).

Vom înainta totodată un memoriu ministrului de externe, dl. Teodor Meleșcanu, care a primit misiunea ingrată de a semna Declarația Politică Euro-Africană (3 Mai 2018, care „recunoaște avantajele migrației în ceea ce privește dezvoltarea”). Dl. Ministru se pregătește să semneze acest Pact pe 10 Decembrie 2018.

În primul rând, vrem să atragem atenția asupra faptului că semnarea Pactului Global privind Migrația, ar încălca în mod flagrant Constituția României. Aceasta specifică:

“România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil”. (Art.1, alin.1)

“Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populații străine”.(Art. 3, alin. 4)

În afară de asta, o serie de state din Europa – Austria, Croația, Polonia, Cehia, Bulgaria – plus SUA și Australia, au declarat că se retrag din acest Tratat și nu vor semna Pactul Global privind Migrația.

Suntem alături de aceste state!

Ca români, europeni și crestin-ortodocși suntem profund conștienți de consecințele nefaste asupra noastră ca popor și ca stat național, suveran și independent, pe care le-ar putea avea semnarea și asumarea de către reprezentantii nostri a acestui Pact.

Avertizăm că înlesnirile create de această Convenție se constituie într-o inginerie socială globală de disoluție a popoarelor europene. Aceste experimente cu populații duc la un dezastruos amestec genetic si religios.

Noi românii nu suntem islamofobi. Dar, privind la efectele pe care această migrație le-a avut asupra altor state occidentale (Germania, Suedia, Belgia, Olanda, Franța etc) realizăm simplul adevăr: acela că migrația islamică nu are șanse de integrare în nici un popor gazdă. Este suficient să privim la buletinele de știri din țările de mai sus, la crime, la războaie stradale, la crasa nesupunere civică, la violențele contra poliției, la impunerea Sharia în suburbiile și cartierele islamice din atâtea și atâtea orașe europene, la violuri în masă etc, cât să realizăm că așa zisul multiculturalism (melting-pot), așa cum este el invocat de cercurile marxiste, nu este decât o imensă ipocrizie. Menirea acestei ipocrizii este visul marxiștilor dintotdeauna: destructurarea națiunilor într-un ghiveci internaționalist ușor de guvernat.

Prin protestul nostru apărăm de fapt teritoriului României. Cei care plănuiesc să aducă aici populații întregi, străine de credința și cultura poporului român – și, în plus, fac asta în deplin secret – se fac vinovați de trădarea intereselor noastre și vor trebui să răspundă!

Pactul Global pentru o migrație sigură, ordonată și reglementată îsi propune asigurarea unui cadru sigur pentru o migrație (a) controlată, (b) cu statut de Drept al Omului și în care (c) să nu se mai facă nici o distincție între Refugiații de Răzoi și Migranții economici.

Considerăm ca:

Orice migrație care nu respectă actualele legi de circulație a persoanelor peste granițele țării poate fi numită oricum, dar nu „controlată”.

Dacă migrația este un Drept al Omului, dreptul firesc al națiunilor ce viețuiesc în propriul lor teritoriu se anulează. Migranții economici, de orice alta rasă, religie, cultură sau grad de civilizație vor avea dreptul să se stabilească la noi acasă iar noi, ca cetățeni cu drepturi depline ai Romaniei, nu ne vom putea opune.

Estomparea diferenței dintre refugiați de război și migranți economici implică mai multe lucruri: în primul rând, o recolonizare cu refugiați economici. În al doilea rând, toată migrația devine legală, legitimând astfel intențiile Germaniei de a impune altor țări din UE cote de preluare a imigranților ilegali. În al treilea rând, granițele statelor sunt desființate de facto (și vor reprezenta doar simple circumscripții administrative).

Nu în ultimul rând sunt implicațiile legate de “rasism, intoleranță, discriminare și xenofobie”. Simpla enumerare a acestor termeni corecți politic ne semnalează că avem de-a face cu o insurecție ideologică care, cu aceste patru cuvinte cheie tabu, vrea să rescrie o întreagă legislație internațională pentru circulația persoanelor.

Ca atâtea alte documente similare în “progresismul” lor, nici acest tratat nu definește riguros semantic termenul incriminat de intoleranță, criticarea insăși a acestui Pact putând fi incriminată de acum drept „intolerantă”.

România trebuie să se alăture statelor care denunță acest Pact!

Cerem Ministerului de Externe al României să se retragă din acest Pact și chemăm pe toți românii responsabili din această țară să se alăture protestului nostru!

Așa să ne ajute Dumnezeu!

Asociația Noua Dreaptă

Frăția Ortodoxă Sfântul Mare Mucenic Gheorghe

Fundația Ion Gavrilă Ogoranu

Asociația Gogu Puiu

Asociația Pro Consumatori

Asociația Scut Botoșănean

Asociația pentru Toleranță în Spațiul Public

Asociația pentru Revigorarea Tradiției

Asociația Calea Neamului

Fundația Sfinții Martiri Brâncoveni”, se arată în comunicatul organizațiilor non-guvernamentale care au înaintat un memoriu Ministrului de Externe, Teodor Meleșcanu

Exit mobile version