Invitație la lectură: “Români cu care ne mândrim -ROMÂNII DIN BUCOVINA”

Înaintaşii neamului românesc din Nordul Bucovinei în prezent ocupată de Ucraina au lăsat urme semnificative atât în istoria şi cultura Ucrainei (Mitropolitul Kievului Petru Movilă, folcloristul şi savantul Acad. Grigore Bostan, coautorul Constituţiei Ucrainei şi europarlamentarul Dr. Ion Popescu, faimoasa cântăreaţă Sofia Rotaru ş.a.m.d.), cât şi în istoria şi cultura României (fraţii Hurmuzachi, Ioan Mihaly de Apşa, Iancu Flondor, Dmitrie Onciul şi Ion Nistor, poeţii Arcadie Suceveanu, Vasile Tărâţeanu etc.).

Cartea poate fi citită integral pe http://gabrielgherasim.com/index.html

De la gimnaziul din Cernăuţi, îndrumat de Aron Pumnul, şi-a luat zborul simbolul românismul Mihai Eminescu. O eventuală enciclopedie consacrată personalităţilor reprezentative ale comunităţilor româneşti din Ucraina ar întruni câteva volume…

Fiind cetăţeni loiali ai statului ucrainean îşi revendică în permanenţă drepturile fireşti de a fi români, de a se considera populaţie autohtonă, de a se bucura de standardele europene în domeniul drepturilor omuluiu, de drepturile şi libertăţile funamentale ale minorităţilor etnice.

Şi totuşi…

“Izvorul tuturor răutăţilor şi pustiirii acestor părţi, a Moldovei Ţării de Sus, este risipa şi pustietatea cauzată de către ucrainienii cazaci, stingerea ţării noastre”.

Aşa caracteriza cronicarul Miron Costin acţiunile politice ale lui Bogdan Hmelniţki, considerat la Kiev drept “Întemeietorul statului ucrainean”. Miron Costin şi-a exprimat temerea profetică că “răutăţile” vor afecta şi viitorul:

“…cu cale ne este şi nouă a pomeni povestea lui Hmil, hatmanul căzăcesc, de la care vremi s-au început şi răul nostru, în care şi până astăzi ne aflam cu acest pământ la cumplite vremi şi Dumnezeu ştie de nu şi peste veacul nostru trăitoare”.

Relaţiile româno-ucrainene au demarat în vremea lui Hmelniţki, care a invadat de câteva ori voievodatul Moldovei, “Încuscrându-se” cu forţa cu Vasile Lupu, care a dat-o pe Ruxandra, dupa fiul hatmanului, Timus, descris astfel:

“ce numai chipul de om îl avea, firea toată fiindu-i de fiară sălbatecă”.

Hmelniţki şi-a inceput oscilaţiile politice printr-o rebeliune împotriva polonezilor, pentru ca mai apoi să se alieze cu tătarii, invadând ş i prădând pe toţi vecinii săi, pentru ca în final să se arunce în braţele Moscovei, deschizând drumul acesteia către Europa.

Independenţa Ucrainei, doar după 1991, trage după ea toate tarele regimului sovietic. Fără să aibă parte de nici o altă tradiţie statală, Kievul promovează în continuare politicile sovietice, modul sovietic de a privi lumea, pe care încearcă să le acopere cu o poleială democratică (inclusiv după schimbarea cu noul regim, presupus ‘democratic’).

Fiind de fapt numai o replică miniaturizată a imperiului sovietic, Ucraina pare că nu ştie şi nu poate să abordeze într-un mod diferit relaţiile cu vecinii săi, decât prin promisiuni despre democraţie false, şi acţiuni deschise sau conspirativ dictatoriale (vezi asaltarea ecologică a canalului Bâstroe, sau deznaţionalizarea forţată a românilor prin persecutarea mass mediei şi a intelectualilor români din teritoriile ocupate).

Am rugat pe Doctorul Ion Popescu, ca să ne edifice mai detailat asupra istoriei şi a realităţilor românilor din teritoriile ocupate atât de fraudulos de Ucraina, cel mai recent ca ‘dar’ de independenţă faţă de…ruşi, din partea Rusiei şi ‘re-cedate’ în mod repetat de către guvernele Iliescu-Constantinescu.