Site icon Glasul.info

Ion Coja: “Marx & Engels ne-au citit bine”

După 1990, pe Internet, a prins să circule un text care efectiv deplânge existența noastră și cere imperativ dispariția românilor din istorie. Pieirea lor!… Textul nu a fost scris de un ungur sau de un gazetar din Occident năimit de Budapesta, ci de unul dintre cei patru „geniali ai omenirii”: Marx, Engels, Lenin și Stalin… În copilăria mea, am auzit prima oară cuvîntul geniu rostit cu adresă la cei patru corifei ai comunismului, ai revoluției mondiale. Am întrebat ce este ăla „geniu” și mi s-a răspuns că geniul este un om care prevede viitorul!… Definiția aceea mi se pare azi extrem de potrivită pentru cel care a scris despre noi, românii, următoarele:

“Românii sunt un popor fără istorie, destinați să piară în furtuna revoluției mondiale. Ei sunt suporteri fanatici ai contrarevoluției și vor rămâne astfel până la extirparea sau pierderea caracterului lor național, la fel cum propria lor existență, în general, reprezintă prin ea însăși un protest contra unei mărețe revoluții istorice. Dispariția lor de pe fața pământului va fi un pas înainte.” Autorul acestei aspre însemnări este însuși marele Engels. Friederich Engels! Mai marele său, Karl Marx, nu s-a lăsat mai prejos și a spus și el ceva definitiv despre noi: “Nu există nici un fel de justificare de a se permite unor naţii primitive de a continua să existe, din moment ce nu vor fi niciodată în stare sa înteleagă misiunea istorică a socialismului. Polonezii, valahii (românii), sârbii si ruşii nu vor fi niciodată capabili să iasă din epoca de piatră.” (Karl Marx)

Nu știu care au fost motivele pentru care cei doi geniali ne-au judecat cu atâta asprime, pronunțând sentința capitală asupra unui popor întreg: Românul trebuie să piară!… Mă întreb cu ce i-am supărat așa de tare pe amândoi! Noi, românii, să fim declarați „suporteri fanatici ai contrarevoluției”?! Despre ce revoluție putea să fie vorba, care revoluție a stârnit la români contrarevoluția?!… Să fie vorba de reacția românilor din Transilvania la așa zisa „revoluție” maghiară din 1848? Era așa de greu de înțeles jocul nesincer de-a revoluția al acelor (n.r. unguri) zănateci, care nu urmăreau decât pentru ei abolirea structurilor feudale, oprimante?! Erau atât de obtuzi genialii de nu și-au dat seama?!…

Însă, ce-i drept, după moartea celor două genii ale omenirii, în secolul următor, al 20-lea, s-a confirmat întocmai geniala lor previziune: românii chiar așa s-au purtat, ca niște fanatici ai contra-revoluției! Au dat piept cu „furtuna revoluției mondiale” și i s-au opus, n-au fost „niciodată în stare să înțeleagă misiunea istorică a socialismului”! Rămâi mut de admirație când constați că genialii au știut dinainte cu câteva decenii cât de criminal se vor purta românii față de idealurile revoluției mondiale. Chiar s-au dovedit românii a fi buturuga mică, mică, dar vioaie, care va răsturna carul mapamondial al comunismului a tot biruitor!! De unde au știut asta Marx și Engels?!

Să ne aducem aminte în ce a constat prestația anti-comunistă a românilor în istoria ultimilor 100 de ani! Prestația fără pereche a românilor pe frontul anti-bolșevic, anti-cominternist! Contra-revoluționar!

Engels și Marx se dovedește astfel că au avut mare dreptate când au scris despre români măgulitoarele texte mai sus citate! Să fii contra-revoluționar într-o lume pe care revoluțiile, începând cu cea franceză, din 1789, au stricat-o atât de rău, este un lucru de cinste, de onoare, de glorie! Anti-bolșevismul românesc este un moment de excelență pe plan mondial în istoria noastră! Așadar românii nu au pierit în focul revoluției mondiale. Încă o dată nu au pierit! Ci, dimpotrivă, au stăvilit „furtuna revoluției”, i-au făcut opoziție, așa cum au prevăzut genialii, o opoziție care, se prea poate, i-a fost fatală revoluției mondiale în varianta ei bolșevică. Să sperăm că noua varianta a revoluției mondiale, revoluția corporatistă, va fi ca altcineva să-i vină de hac, să nu cadă din nou măgăreața răspunderii planetare pe umerii românilor! Să mai facă și alții istorie!… Că noi ne-am săturat!

Ion Coja

Exit mobile version