Una dintre tragediile de proporții catastrofale rămase pentru multă vreme în mentalul colectiv al bucureștenilor, a fost Marele incendiu din București, cunoscut și ca Focul cel Mare.
Potrivit surselor vremii, peste 20% din București a fost distrus de flăcări în timpul Marelui incendiu de la 23 martie 1847, estimându-se că au fost transformate în cenușă peste 1850 de clădiri.
După această cumplită calamitate abătută asupra bucureștenilor, domnitorul Gheorghe Bibescu avea să menționeze cu amărăciune că a fost distrusă una dintre cele mai bune zone ale orașului: „cea mai populată și bogată parte a Bucureștilor”. (1)
Catastrofa de proporții apocaliptice, a avut loc chiar în ziua de Paști, reprezentând cea mai mare calamitate care a lovit vreodată orașul București, pe atunci capitala principatului Țara Românească.
“Focul cel Mare”, așa cum a fost numit uriașul incendiu de către oamenii vremii, a distrus în întregime zona comercială din centrul orașului, constituită din clădiri mici și înghesuite, construite din lemn, multe dintre ele pe modelul celor întâlnite într-un celebru cartier din capitala Imperiului Otoman.
După revoluția din 1848, multe dintre vechile clădiri din lemn, înghesuite unele în altele, distruse aproape în totalitate în timpul Focului cel Mare din București, au fost reconstruite din piatră, de această dată pe model austriac.
“Focul a izbucnit de la casa culceresei Drugăneasca și s-a întins cu repeziciune în toată partea de est a orașului. Incendiu n-a putut fi stins timp de cîteva săptămîni. Cincisprezece oameni au pierit și mulți au căpătat arsuri.(…) După socoteala de atunci, publicată în „Vestitorul românesc” în 1847, pagubele au costat în jur de 55 de milioane de lei din care 20 de milioane casele și 35 de milioane lucrurile. ” (2)
Bibliografie
(1)^Florian Georgescu, Istoria Orașului București, 1965, Muzeul de Istorie a Municipiului București
(2) ^George Potra, Din Bucureștii de altădată, ed. Științifică și Enciclopedică, 1981