La 23 Martie 1847 un incendiu de proporții mistuia o bună parte din București

Una dintre tragediile de proporții catastrofale rămase pentru multă vreme în mentalul colectiv al bucureștenilor, a fost Marele incendiu din București, cunoscut și ca Focul cel Mare.

Potrivit surselor vremii, peste 20% din București a fost distrus de flăcări în timpul Marelui incendiu de la 23 martie 1847, estimându-se că au fost transformate în cenușă peste 1850 de clădiri.

După această cumplită calamitate abătută asupra bucureștenilor, domnitorul Gheorghe Bibescu avea să menționeze cu amărăciune că a fost distrusă una dintre cele mai bune zone ale orașului: „cea mai populată și bogată parte a Bucureștilor”. (1)

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApp pentru a primi postările noastre și acolo.


La 23 Martie 1847 un incendiu de proporții mistuia o bună parte din București

Catastrofa de proporții apocaliptice, a avut loc chiar în ziua de Paști, reprezentând cea mai mare calamitate care a lovit vreodată orașul București, pe atunci capitala principatului Țara Românească.

La 23 Martie 1847 un incendiu de proporții mistuia o bună parte din București

„Focul cel Mare”, așa cum a fost numit uriașul incendiu de către oamenii vremii, a distrus în întregime zona comercială din centrul orașului, constituită din clădiri mici și înghesuite, construite din lemn, multe dintre ele pe modelul celor întâlnite într-un celebru cartier din capitala Imperiului Otoman.

După revoluția din 1848, multe dintre vechile clădiri din lemn, înghesuite unele în altele, distruse aproape în totalitate în timpul Focului cel Mare din București, au fost reconstruite din piatră, de această dată pe model austriac.

„Focul a izbucnit de la casa culceresei Drugăneasca și s-a întins cu repeziciune în toată partea de est a orașului. Incendiu n-a putut fi stins timp de cîteva săptămîni. Cincisprezece oameni au pierit și mulți au căpătat arsuri.(…) După socoteala de atunci, publicată în „Vestitorul românesc” în 1847, pagubele au costat în jur de 55 de milioane de lei din care 20 de milioane casele și 35 de milioane lucrurile. ” (2)

Bibliografie

(1)^Florian Georgescu, Istoria Orașului București, 1965, Muzeul de Istorie a Municipiului București

(2) ^George Potra, Din Bucureștii de altădată, ed. Științifică și Enciclopedică, 1981

Abonează-te și la canalul nostru de WhatsApppentru a primi postările noastre și acolo.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram Glasul.info, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri

Showing 1-8 of 10 books

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat

By: Corvin Lupu

Romania 1989 - de la revolta populara la lovitura de Stat - Corvin Lupu

Oranki amintiri din captivitate

By: Dimitrie Bejan

Oranki amintiri din captivitate, ParinteleDimitrie Bejan

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei trădări naționale

By: Tiberiu Tudor

Tratatul cu Ucraina. Istoria unei tradari nationale - Tiberiu Tudor

Mihai Eminescu despre Unitatea Românilor

By: Gică Manole

Mihai Eminescu despre Unitatea Romanilor - Gica Manole

Scantei de peste veacuri

By: Dumitru Almas

Scantei de peste veacuri - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 2 - Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1

By: Dumitru Almas

Povestiri istorice volumul 1 - Dumitru Almas
1 2


Drepturi de autor! Informaţiile publicate de glasul.info pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Site-ul Glasul.info nu răspunde pentru opiniile comentatorilor, responsabilitatea formulării din comentarii revine integral autorului comentariului. Ne rezervăm dreptul de a șterge comentariile cu tentă rasistă, xenofobă,care incită la ură, sau la violență.


Glasul.info

Glasul.info

Portalul Românilor de Pretutindeni - pledoarie pentru panromânism Contact: redactie@glasul.info